Mii de persoane şi-au anunţat participarea la un protest de amploare ce are loc astăzi în Arabia Saudită împotriva interdicţiei de a şofa impusă femeilor.
Este al treilea protest de acest tip din 1990 până în prezent, iar autorităţile le-au avertizat pe reprezentantele sexului frumos să nu sfideze legea participând la acest protest, întrucât vor fi pedepsite.
Potrivit BBC, în jur de 17.000 de prersoane au semnat o petiţie prin care solicită guvernului fie să le permită femeilor să şofeze, fie să prezinte motivele clare pentru care interdiţia ar trebui menţinută. Activiştii încurajează femeile să treacă la volan şi să sfideze legea. Conform presei internaţionale, în 1990, când a avut loc primul protest de acest fel, un număr mare de femei au fost arestate, iar altele şi-au pierdut locul de muncă.
Purtătorul de cuvânt al guvernului din Arabia Saudită, Mansour al-Turki, a declarat în mai multe rânduri săptămâna aceasta că femeilor le este interzis să conducă şi că se vor lua măsuri (nespecificate) împotriva celor care violează interdicţia şi a celor care susţin femeile. Unii activişti spun însă că mesajele sale au fost contradictorii şi că o parte dintre guvernanţi nu mai susţin această interdicţie.
Zeci de femei care participă la acţiunea de protest au postat pe internet videoclipuri care le înfăţişează conducând maşini în mai multe oraşe din ţară. La începutul acestei săptămâni, în jur de 100 de clerici conservatori au cerut o audienţă la curtea regală pentru a denunţa campania ca fiind o „conspiraţie” şi o „ameninţare la adresa ţării”. Jurnaliştii străini spun însă că atitudinea autorităţilor faţă de acest subiect s-a mai schimbat din 1990 şi chiar din 2011, când a avut loc ultimul protest.