Premierul Iurie Leancă a avut în aceste zile mai multe întrevederi cu oficialii europeni. Printre aceștia se numără Vice-președinta Comisiei Europene, Catherine Ashton, Comisarul European pentru Extindere şi Politică de Vecinătate, Štefan Fule și Monica Macovei, președinta Delegației Parlamentului European în Comitetul de Cooperare UE-RM.
Astăzi, 24 octombrie, la Bruxelles premierul a avut o întrevedere cu Catherine Ashton, în cadrul căreia oficialii au discutat agenda europeană a Moldovei. Părțile au evaluat realizările agendei europene a Republicii Moldova și au trasat priorități înainte de Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, dar și agenda post-Vilnius.
Oficialii au reconfirmat identificarea unei viziuni comune privind calendarul relațiilor cu UE și asigurarea respectării acestuia. În context, elementele-cheie continuă să fie parafarea Acordului de Asociere și semnarea acestuia pe mandatul actualei Comisii Europene, dar şi constatarea Comisiei Europene privind îndeplinirea Planului de Acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni. Părțile au trecut în revistă şi evoluția în problematica transnistreană.
Ieri, la Strasbourg, Prim-ministrul Leancă a avut o întrevedere cu Comisarul European pentru Extindere şi Politică de Vecinătate, Štefan Fule. În cadrul întâlnirii părţile au subliniat importanţa asigurării parcurgerii la nivelul UE a tuturor procedurilor necesare pentru semnarea Acordului de Asociere nu mai târziu de luna septembrie 2014.
Totodată, oficialii au vorbit despre stadiul consultărilor asupra Planului de Acţiuni pentru susţinerea reformelor în Republica Moldova pentru anii 2013-2016, UE oferindu-ne asistenţă financiară în acest scop, în baza principiului „more for more”, adică pentru statele din cadrul Parteneriatului Estic care realizează mai multe reforme.
Tot ieri, 24 octombrie, Iurie Leancă a discutat cu Monica Macovei, preşedinta Delegaţiei Parlamentului European în Comitetul de Cooperare UE-RM, despre mersul reformelor şi priorităţile de pe agenda europeană a țării noastre.
Oficialul european a spus că în calitate de copreşedintă a acestui comitet va oferi sprijin deplin Republicii Moldova pentru a se lua o decizie în forul legislativ european astfel încât vinurile moldoveneşti să aibă acces liber pe piaţa comunitară, fiind ridicate cotele de export în acest sens.
Reamintim că o delegaţie din Chişinău, în frunte cu şeful Cabinetului de miniştri, se află la Strasbourg, unde au loc mai multe întrevederi bilaterale la nivel înalt.