[octombrie] # 4 Scapă de depresia post-călătoriilor

1010331_10151531980914599_1996340925_n
Foto:Nu uita să ne trimiți experiențele tale în poze pe pagina #diez de pe facebook.com/diezmoldova.

Am ajuns aproape la jumătatea listei cu cele ”10 lucruri pe care să le faci în luna octombrie”. De data aceasta îți propunem să treci pestre depresia care vine în urma călătoriilor împreună cu #diez.

# Curățenie prin bagaje

IMG_9183

Este foarte greu atunci când revii. Îți pare că nimic nu-și găsește locul, uneori așa și este. Bagajele deobicei se fac cât ai clipi din ochi. Uite că la capitolul desfăcutul lor stăm mai prost. Când am revenit din Milano, bagajul a stat neatins vreo săptămână, iar eu nu am ieșit din casă trei zile. Atunci când m-am hotărât totuși să fac ordine, nu a fost chiar atât de rău. Fiecare haină purta cu ea o amintire. În cămașa galbenă m-am plimbat prin Reggio Emilia, după o revedere de cinci ani. Coronița cu flori am purtat-o când am fost prin muzeele din Milano și tot cu ea am întâlnit Anul Nou. Și uite așa, încet, încet amintirile mele și-au găsit locul.

# Mergi la o bere

IMG_9168

Asta e varianta clasică, care niciodată nu dă greș! Cheamă un bun prieten la o bere și povestește toate istoriile adunate, tot ce ai văzut și te-a impresionat. Fii atent! trebuie să găsești pe cineva cu multă răbdare, care este gata să-ți spună ”că totul va fi bine și la noi.”

# Adună toate biletele

IMG_0084-624x416

Nu știu dacă eu sau toată lumea are mania de a aduna toate biletele și cecurile pe care le adun dintr-o călătorie, dar ele indubitabil îți ajută să păstrezi amintiri frumoase. Nu mă dau în vânt după tot felul de suvenire scumpe sau shopping, sunt un turist econom, începând cu biletul de avion și până la magneții, pe care deobicei îi ignor. În schimb cred că îi foarte drăguț să transformi o cutie de la cereale într-un jurnal de călătorii și acolo să aduni biletele de muzeu din Viena sau biletele de metrou din Barcelona. De asemenea hărțile gratuite pe care le poți lua gratuit din aeroport, de asemenea o să-ți prindă bine!

# Încearcă ceva nou

941725_10151468370449599_284672921_n

Un alt leac pentru rănile tale post-călătorie pot fi localurile noi care se deschid în oraș sau dacă ele nu sunt atunci încearcă un fel nou de mâncare sau organizează tu o cină pentru o persoană și motanul ei și o carte bună sau un film interesant. Variante la acest punct sunt o mie și o sută, important este să nu te lași copleșit de imaginile depresive care te așteaptă când te întorci acasă, mai ales dacă vii din Milano, iar la Chișinău e iarnă.

# Planifică următoarea călătorie

485184_10151256837544599_1859076608_n

De ce nu? Planifică următoare călătorie, măcar și în Patagonia. Dacă nu ai posibilitatea să o faci în viitorul apropiat, deoarece ai serviciul și studii, cățelul și gospodăria, atunci fă rezervare pentru bilete cu mult timp înainte. De exemplu din octombrie pentru martie 2014, să zicem că vrei de ziua ta de naștere, să presupunem că vei alege Istanbul.

Indiferent de ce alegi, important este să nu uitaţi că noi vrem să vedem cum şi voi peste depresia post-călătorii! Cele mai creative postări vor fi premiate! Tot ce trebuie să faceți este să prindeți momentul când apare articolul pe facebook despre un anumit punct de pe listă. După care postaţi un comentariu cu o poză/video+mesaj sau trimiteţi totul pe adresa de email:[email protected]. Cadourile vor fi pe măsură!

 ”10 lucruri pe care să le faci în luna octombrie” – un proiect care îți propune ca împreună cu echipa #diez să aduni în această lună cât mai multe amintiri frumoase, fie că mergi să o vezi pe bunica sau îi trimiți o scrisoare unui prieten. Respectiv, pe parcursul întregii luni, vom căuta și noi să îndeplinim fiecare punct din listă, așa că obișnuiți-vă cu ideea că vom umple feed-ul cu poze personale.

Taguri: ##diez#Viena
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Nata Andreev
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente