Gardienii de la Penitenciarul numărul 9 din Pruncul (Republica Moldova) au găsit o pisică care a fost transformată în intermediar de droguri.
Ieri, 17 octombrie, în jurul orei 10:00, angajații Penitenciarului nr.9-Pruncul, au contracarat o tentativă de pătrundere pe teritoriul instituției a substanțelor interzise.
O pisică care locuia pe teritoriul penitenciarului a fost observată de oamenii legii cu o zgardă ciudată. După un control de specialitate, s-a stabilit că de gâtul patrupedului au fost legate două sacoșe din polietilenă cu substanță vegetală mărunțită, de culoare verde, cu miros specific de marijuana.
Angajaţii instituţiei de detenţie au stabilit că, felina obișnuia să iasă pe o gaură din edificiile de pază ale închisorii. Se presupune că aceasta ar fi fost întâlnită de persoane din libertate, o dată „echipată”, aceasta era aşteptată să revină pe teritoriul instituției de detenție de câțiva deținuți.
În prezent angajaţii penitenciarului cercetează cazul pentru a stabili cine sunt persoanele care au dresat pisica și dacă trucul a fost făcut de mai multe ori.