Continuăm seria de idei creative din domeniul design-ului. #diez ți-a pregătit o listă cu șase proiecte interesante, care țin nu doar de design-ul interior, dar și cel pe care artiștii îl folosesc pentru a înfrumuseța străzile.
# 1 Artă urbană în pixeli
Autorul acestei creații pixelate este un tânăr artist din Buenos Aires, Argentina. Sebastián Duccoli a hotărât că orașul are nevoie de mici bucurii în pixeli, care vin în formă 3D și te bucură nu doar din ecranul calculatorului. Probabil internetul deja v-a oferit posibilitatea să vedeți multe ciuperci în comemorarea lui Super Mario, dar o mare parte din acele lucrări nu ajung la definiția unei adevărate creații artistice. Ciuperca lui Duccoli întruchipează un clasic cu 8-biți, care au devenit sinonime cu franciza Super Mario. Opera lui Sebastian trebuie privită de la distanță.
# 2 Casa în formă de piramidă
Am văzut multe modele unice de case moderne, cum ar fi forme de cutii metalice sau o cetatea abstractă din beton, dar arhitectul mexican Juan Carlos Ramos, a reușit să uimească cu forme mai puțin obișnuite, pentru proiectul său ”Pyramid House”. Conceptul este o casă în formă de piramidă creată pentru un concurs de arhitectură. Formele geometrice simple creează o estetică curată, rămânând în același timp extrem de atrăgător datorită formelor iconice, dar rareori aplicate.
# 3 Lampă balonată
Lampa originală este creația designer-ului olandez Alex De Witte. ”The Big Bubble” este o lucrare foarte mare din sticlă suflată. Fiecare lampă este unică, iar dimensiunile sunt între 85 și 115 cm lungime.”The Big Bubble” a câștigat premiul pentru cel mai bun produs la ”Design District” din Amsterdam în 2013. De Witte s-a inspirat de la cea mai mare distracție a copiilor – bulele de săpun. Lampa lui este un testament pentru design-ul modern și un proces organic de creare. Nu există două lămpi ”The Big Bubble” la fel, fiecare este unică și influențată de mediul în care atârnă.
# 4 Chef’s Cafe
Uite aici materiale de brand elaborate pentru Chef’s Cafe. Stilul minimalist și industrial te cucerește din prima. Nuanțele de alb și negru și stilul literelor, te duce cu gândul într-un Chicago vechi. De toate frumusețile sunt responsabili oamenii creativi din studioul ”Fox in Sox”.
# 5 Calul uriaș
Apariția sculpturii lui Nic Fiddian ”Green”, nu a surprins pe nimeni, deoarece în ultimul timp artistul britanic a fost obsedat cu cabaline, timp de aproape trei decenii. Din momentul când acesta a văzut lucrarea de la Muzeul Britanic, creată în perioada înaintea de Hristos ”Capul Selene de la Parthenon”, el a muncit asiduu să perfecționeze forma capului, precum și tehnica pierdută a strămoșilor, care lucrau cu ceară. Nic lucrează în lut, ipsos, plumb bătut și marmură. Artistul de asemenea supraveghează personal, turnarea în bronz a creației.
Capetele colosale de cabaline semnate de Fiddian sunt expuse în întreaga lume în locații importante, printre care Marble Arch din Londra. Celebrități și colecționari ca JK Rowling, Ringo Starr, Tom Cruise și Russell Crowe au găsit lucrările lui Nic irezistibile.
# 6 Zbor din hârtie
Artista columbiană Diana Beltran Herrera folosește hârtia pentru a crea aceste modele complicate de păsări tropicale. Diana crează păsările prin construirea de straturi, apoi aplică penele delicate, care sunt îndoite și deformate, odată ce sunt atașate. „Pentru a termina lucrarea, adaug picioare din sârmă și penele sunt vopsite pentru a face modelul cât mai realist. În funcție de pasăre pictez penele într-un mod unic”, povestește Herrera. Ea folosește fotografii ca referință pentru culori și forme. Fiecare creație durează de la 5 zile până la 2 săptămâni, în funcție de mărime și complexitate .
Entfaltung collapsible fashion by Jule Waibel from Dezeen on Vimeo.