Fructele din Moldova spre piețele din Uniunea Europeană

SONY DSC
Foto:Producătorii de fructe vor primi asistență de la UE în domeniul aplicării standardelor de comercializare și certificării ecologice PC: profit.md

Producătorii de fructe vor primi asistență de la UE în domeniul aplicării standardelor de comercializare și certificării ecologice. Declarația a fost făcută de Comisarul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloș, la Costești, raionul Ialoveni.

În cadrul evenimentului au participat premierul, Iurie Leancă, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, și Șeful Delegației UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola.

Discuțiile au vizat necesitatea introducerii impozitului unic în agricultură și deschiderea pieței europene. Producătorii i-au solicitat premierului să fie luate toate măsurile pentru ca produsele moldovenești să pătrundă liber pe piața UE.

Membrii Asociației au afirmat că cea mai mare dificultate în accesarea piețelor de desfacere externe este incapacitatea de ambalare a produselor.

În acest sens, Dacian Cioloș a afirmat că vor fi elaborate programe de pregătire în domeniul standardelor de comercializare, astfel încât această problemă să fie depășită în cel mai scurt timp, se arată într-un comunicat de presă emis de Guvern.

„Aveți o șansă foarte bună în ceea ce privește exportul strugurilor de masă pe piața Uniunii Europene. Cu standardele de siguranță alimentară nu aveți nicio problemă. Este nevoie doar de respectarea standardelor de comercializare”, a subliniat oficialul.

Comisarul a salutat inițiativa producătorilor de a se asocia, fapt care întărește posibilitatea obținerii fondurilor și a suportului tehnic din partea donatorilor și i-a îndemnat pe membrii Asociației să cultive și produse ecologice certificate.

„Cererea de consum a europenilor față de produsele ecologice certificate depășește cifra de producție. Dacă veți încerca să vă axați pe acest domeniu îmi iau angajamentul să vă sprijinim, cel puțin, în obținerea certificării. De asemenea, putem găsi soluții pentru a finanța acest lucru, cel puțin în primii trei ani”, a mai spus Cioloș.

De asemenea, membrilor Asociației au fost sfătuiți să se specializeze în cultivarea produselor populare printre consumatorii europeni, care nu acoperă cererea de consum pe piața europeană.

Tot astăzi, Comisarul European a avut o întrevedere neformală cu membrii Cabinetului de miniștri.

Amintim că la sfârșitul lunii trecute, la inițiativa lui Dacian Cioloș, Comisia Europeană a propus Consiliului și Parlamentului European să deschidă complet piața Uniunii Europene pentru vinurile moldovenești, înainte de intrarea în vigoare a Acordului de Asociere, inclusiv a Acordului de Liber Schimb. În context, s-a cerut să se facă tot posibilul pentru o adoptare rapidă a acestei propuneri.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente