(video) “La limita de jos a cerului” de Cobileanski va fi lansat în România

1237131_636110519753331_1457947772_n
Foto:"La limita de jos a cerului" - Un film despre dragoste şi speranţă, într-un mediu derizoriu PC: Facebook

Filmul regizat de Igor Cobileanski va fi lansat vineri în cinematografele din România, urmând să intre în cinematografele din Republica Moldova în luna octombrie.

Filmul „La limita de jos a cerului” prezintă, prin ochiul regizorului Igor Cobileanski, traiectoria unui tânăr – personaj construit cu „un soi de apatie” – care acționează la prima vedere în „mod corect şi logic”, dar care, în realitate, obține ce îşi dorește indiferent de consecințe.

Cu un scenariu scris de Corneliu Porumboiu şi Igor Cobileanski, „La limita de jos a cerului” spune povestea lui Viorel (Igor Babiac), un traficant mărunt de droguri care trăiește într-un orășel uitat de lume din Republica Moldova. Cel mai bun prieten al său îl târăște după el în visul lui nebun de a zbura cu un deltaplan stricat, mama sa îl bate la cap să îşi găsească un serviciu, iar femeia pe care o iubeşte urmează să plece cu iubitul, care trebuie să iasă din arest preventiv. Viorel decide să îşi schimbe viaţa în bine, însă realizează curând că binele este o chestiune relativă.

Filmările au avut loc în Republica Moldova, iar postproducţia a fost realizată la Bucureşti. În distribuţie apar Igor Babiac, student la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, Sergiu Voloc – actorul distribuit de Igor Cobileanski în toate scurtmetrajele sale, Ela Ionescu, actriţă de teatru din Bucureşti, îndrăgitul actor Igor Caras-Romanov şi Angela Ciobanu. Imaginea poartă semnătura lui Oleg Mutu, unul dintre cel mai bine cotaţi directori de imagine din România, iar montajul a fost realizat de Eugen Kelemen şi Cristina Ionescu.

Despre selecţia actorilor pentru acest film, regizorul spune că a fost făcută în stil clasic, recunoscând că mai complicat să găsească actriţa pentru personajul feminin. „S-a anunţat un casting, am avut mai multe lume care a încercat să preia acest rol al personajului principal, Igor Babiac era student în anul II la Facultatea de Actorie la Chişinău şi cu el am avut cele mai puţine probleme în sensul în care, practic, a fost al doilea sau al treilea actor pe care l-am testat şi mi-am dat seama că este el. Celălalt este Sergiu Voloc, pe el îl ştiam de mult timp şi era foarte conştient că va intra ca al doilea personaj. Nu găseam eroina centrală şi Ela Ionescu a făcut o performanţă pentru că a trebuit să coboare sau să ridice accentul moldovenesc fiind actriţă în Bucureşti. Eu cred că s-a descurcat de minune”, a spus acesta.

Filmul „La limita de jos a cerului” a avut un buget de aproximativ 5 milioane de lei românești.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente