O concurentă de origine indiană, Nina Davuluri, a cucerit pentru prima oară titlul de Miss America, dupǎ ce a participat cu titlul de Miss New York.
Miss New York, Nina Davuluri, a fost aleasă duminică seara Miss America 2014. În vârstă de 24 de ani, Nina Davuluri, aleasă dintre 53 de tinere originare din cele 50 de state americane plus capitala Washington, Porto Rico şi Insulele Virgine, a obţinut odată cu titlul o bursă de 50.000 de dolari pentru a-şi continua studiile.
Născută in Atlantic City, dar cu sânge indian prin vene, Davuluri a impresionat pe toată lumea în proba de talente printr-un dans în mare parte inspirat din cele de la Bollywood.
Ea a declarat că vrea să devină medic, asemenea tatălui ei, născut în India. Pe locul al doilea a ieșit Miss California, Crystal Lee, care a obținut la rândul ei o bursă de 25.000 de dolari.
Încoronarea Ninei Davuluri, în finalul concursului desfășurat la Atlantic City (New Jersey), a fost întâmpinată de numeroase reacții rasiste pe rețelele sociale. Pe Twitter, un mare număr de utilizatori au apreciat că tânăra aduce cu o ‘teroristă’ şi au făcut o paralelă cu recenta comemorare a atentatelor de la 11 septembrie. Un utilizator a acuzat chiar că juriul au fost influențați de Al-Qaida. Alți abonați ai rețelei au denunțat însă aceste reacții rasiste, criticând „ignoranța” autorilor lor.