Vinurile din RM premiate la Decanter World Wine Awards

646×404
Foto:Vinurile premiate în cadrul celei de-a zecea ediții a concursului Decanter World Wine Awards PC: allmoldova

Recent a avut loc cea de-a 10-a ediție a concursului Decanter World Wine Awards (DWWA). La Royal Opera House din Covent Garden, Londra, a fost organizată o cină de prezentare a învingătorilor.

De această dată au triumfat vinificatorii din Australia, care au prezentat 1.075 de vinuri, dintre care 815 au fost premiate. Au participat şi câteva companii moldoveneşti, care au câştigat două medalii de argint (Et Cetera Chardonnay 2011 şi Negru de Purcari Anniversary Edition 2009), şapte de bronz şi trei menţiuni.

PC: decanter.com
PC: decanter.com

Alexandru Luchianov, manager şi fondator al vinăriei ET Cetera, spune că este singurul concurs la care participă compania. „E unul dintre cele mai prestigioase din lume. Dacă luăm medalii acolo înseamnă că vinurile noastre corespund cerinţelor de calitate şi gust impuse de consumatorii din Occident“, a explicat Luchianov.

Potrivit managerului, vinăria produce doar băuturi pentru segmentul Premium, unde preţul unei sticle de vin porneşte de la 10 euro. „Vindem doar în magazine specializate şi în restaurante. În prezent exportăm vinuri în China, Austria şi Lituania. În curând vom începe să livrăm şi în Estonia. Piaţa rusească, deşi e atractivă, prezintă mari riscuri“, adaugă Alexandru Luchianov.

În acest an la Decanter World Wine Awards au participat un număr record de vinuri – 14.362, din 52 de ţări. Vinurile au fost evaluate de un juriu format din 219 experţi din 27 de ţări, dintre care 75 sunt deţinători ai titlului de Master of the Wine şi 13 sunt Master Sommelier.

Sursa: Adevărul

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente