Documentarul Sacro Gra/Holly Gra, regizat de Gianfraco Rosi, despre viața și provocările din capitala Italiei, a obținut sâmbătă seara marele premiu la Veneția, trofeul Leul de Aur.
„Nu m-am gândit niciodată că un documentar, și mai ales al meu, va câștiga vreodată marele premiu la Veneția” a spus emoționat Rosi la decernarea premiilor. Astfel, documentarul său despre viața din Roma și circuitele de drumuri din capitala Italiei a reușit să bată alte 20 de producții cu pretenții aflate în competiție.
Regizorul a spus că a petrecut ani de zile cercetând și informându-se pentru documentarul său și le-a mulțumit personajelor reale din film pentru că l-au lăsat să le „invadeze” viețile.
Sacro Gra/Holly Gra a fost unul dintre cele două documentare aflate în curse pentru Leul de Aur, un lucru fără precedent în istoria celui mai vechi festival de film din lume. Mai mult, Rosi a declarat că este un act de curaj din partea organizatorilor că le-au oferit o șansă și filmelor documentare la marele premiu și iată că în final, creația lui Rosi a impresionat mai mult decât o sumedenie de filme artistice.
Sao Gra pătrunde în viețile unui fost aristocrat care trăiește într-un palat kitch, un șofer de ambulanță care se grăbește să ajungă la locul unui accident pentru a salva victimele și în viața unui tată bătrân care încă împarte un apartament mic cu fiica sa.
Cu cadre simple și minimaliste, filmul dezvăluie amalgamul de personalități și oameni care trăiesc în același oraș, în același cartier și în același bloc. Filmul arată Roma neconvențională, departe de monumentele și atracțiile turistice și se concentrează pe viețile indivizilor banali, dar care reprezintă de fapt sufletul acestui oraș.
„Am vrut să fiu surprins și filmul lui Rosi a fost mai mult decât surprinzător. A fost o decizie unanimă.” a spus Bernardo Bertolucci, președintele juriului din acest an.
Ediția cu numărul 70 a festivalului de film de la Veneția s-a încheiat sâmbătă cu decernarea premiilor.
Copa Volpi pentru cel mai bun actor – Themis Panou („Miss Violence”)
Leul de Argint pentru cel mai bun regizor – Alexandos Avranas („Miss Violence”)
Cea mai buna actriță – Elena Cotta („A Street in Palermo’)
Cel mai bun scenariu – Steve Coogan si Jeff Pope („Philomena”)
Cel mai bun tânăr actor – Tye Sheridan („Joe”)
Premiul Juriului – „Stray Dogs” (R: Tsai Ming-liang)
Trailerul neoficial în puteți viziona în video de mai jos:
Sursa: ProCinema.ro