Dacă ai spart o oglindă acasă, să știi că aceasta îți poate aduce ghinion pentru șapte ani și multă inspirație, ca și în cazul artistei nipone Tomoko Konoike.
Artista niponă Tomoko Konoike și-a inaugurat recent expoziția ”Earthshine” în cadrul Galeriei Wendi Norris. Tomoko explorează diverse structuri cristaline în sculpturi și desene. Sursă de inspirație au fost desenele din manga, Shinto, Noh și cultura pop. Artista creează opere de artă suprarealiste și supranaturale, care cuprind mai multe forme de sculptură, desen, fotografie și animație.
Una dintre cele mai frapante lucrări este acest uimitor lup cu șase picioare, acoperite în cioburi de oglindă. Acesta poartă numele de ”Donning Animal Skins and Braided Grass”. Deși el nu mai este popular în Japonia, lupul rămâne un simbol spiritual în arta lui Tomoko. Puteti vedea mult mai multe lucrări pe Hi-Fructose și Galeria Wendi Norris.
Sursa: thisiscolossal