Un copil de 1 an a făcut stop cardio-respirator după ce a inhalat seminţe

copil_spital3_02173100
Foto:PC: rtv.net

O fetiţă de un an şi trei luni din Cojuşna, raionul Străşeni, a făcut stop cardio-respirator după ce a inhalat mai multe seminţe.

Micuța a fost transportată de urgenţă la Centrul Mamei şi Copilului, unde a fost operată. Şefa Secţiei terapie intensivă şi reanimare a Centrului, Ana Oglindă, a precizat că urmările ar fi fost tragice, dacă fetiţa nu ar fi fost supusă în timp util unei intervenţii chirurgicale, trasnmite IPN.

Părinţii nu au ştiut când şi cum micuţa a inhalat seminţele, căci se aflau la muncă în câmp, în timp ce fetiţa a rămas în supravegherea bunicii. Când părinţii au revenit acasă au descoperit că fetiţa a făcut o criză de respiraţie şi au apelat de urgenţă la medici. Aceştia din urmă au determinat că micuţa a inhalat seminţe de măr, floarea soarelui şi alune.

Ana Oglindă a atenţionat părinţii că micuţii trebuie hrăniţi cu mere curăţate de seminţe, iar seminţele de floarea-soarelui şi alunele sunt contraindicate la această vârstă. Ea a recomandat adulţilor să supravegheze permanent copiii, pentru că de multe ori un moment de neatenţie le poate pune viaţa în pericol, odată ce copiii sunt foarte activi şi curioşi. Medicul a menţionat că uneori copiii care au înghiţit corpi străini nu se refac complet niciodată, chiar dacă au fost supuşi intervenţiilor chirurgicale complicate şi tratamentelor.

Potrivit Centrul Naţional de Management în Sănătate al Ministerului Sănătăţii, în anul 2012 au fost înregistrate 33 567 de accidente în condiţii casnice în care au avut de suferit copiii, iar 60 de copii cu vârsta de până la 5 ani şi-au pierdut viaţa în urma sufocărilor, traumelor, otrăvirilor, înecului şi accidentelor rutiere.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente