În acest an în premieră de Ziua Independenței a fost organizată Parada Portului Popular.
Parada costumelelor populare a început după ce oficialii R. Moldovei și României au depus flori la monumetul lui Ștefan cel Mare. Defilarea a început în scuarul Operei Naţionale şi a ajuns până în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Ajunși în piață colectivele etno-folclorice au întins o horă la care a participat șeful statului, Nicolae Timofti, și alți demnitari din stat. Hora a fost acompaniată de muzica orchestrei „Lăutarii”, condusă de Nicolae Botgros
La eveniment participă 35 de colective folclorice din toate raioanele țării. Acestea vor evolua pe scena din PMAN până la ora 17:00.
Este prima dată în cei 22 de ani de independență când se organizează o paradă a portului popular, iar inițiativa aparține Ministerului Culturii.