Pe 27 august, de Ziua Independenței, Adrian Ursu lansează videoclipul piesei „Mi-e dor de casa mea”. Piesa este realizată alături de Orchestra „Lăutarii”.
„Sper că istoria din acest clip să-i sensibilizeze pe cei ce au plecat departe de casă, de părinti, copii, bunici… de tot ce printr-un cuvint înseamna Moldova! Videoclipul îl dedic și celor ce poartă în suflet un dor imens și-i așteaptă pe cei dragi să revină acasă, aici în țara lor, a ta și a mea, Moldova!”, a declarat artistul prin intermediul unei rețele de socializare.
Anterior, artistul și Orchestra „Lăutarii” au declarat că vor lansa un album de muzică populară. Albumul urma să includă și piese bine cunoscute publicului, dar și melodii în premiera semnate chiar de Adrian Ursu.
Iată câteva secvențe din videoclipul care urmează să fie lansat marți, 27 august, de Ziua Independeței R.Moldova:
Piesa cântată alături de celebrii „Lăutari” a fost înregistrată acum doi ani, însă abia acum artistul a reușit să-i filmeze un vidoeclip. Acesta a fost filmat timp de patru zile în Italia, în orașul Padova. Amintim că anterior, Adrian Ursu și-a mai filmat un videoclip, în Italia, la piesa „Tu eşti tot ce mi-am dorit”. Filmările au avut loc atunci în orașele Veneția și Milano.