După ce a spus că extrema-dreaptă nu are ce să caute într-o Europă democratică, Angela Merkel a declarat că opoziţia social-democrată nu este de încredere.
Campania electorală în Germania continuă.
Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat sâmbătă, în mesajul său video săptămânal, că extrema-dreaptă nu are ce să caute într-o Europă democratică şi a cerut ca această ideologie să fie combătută cu fermitate.
Tot ea, i-a îndemnat pe alegătorii din ţara sa să nu aibă încredere în opoziţia social-democrată, întrucât aceasta are un istoric de a-şi încălca promisiunile şi a prelua puterea cu ajutorul ostracizatei extreme-stânga.
Conservatorii lui Merkel deţin un avantaj de 16 puncte peste Social-Democraţi în sondajele de opinie, dar cancelarul se teme că opoziţia tot ar putea câştiga dacă se va coaliza cu Partidul de Stânga – o mişcare ce îşi are rădăcinile în fostul Partid Comunist din Germania de Est, relatează Agerpres.