După ce au devenit reporterii speciali din luna iulie Ruxandra Ghimp și Alex Pahomi au hotărât să ne mai bucure cu o serie de lucrări. De data aceasta obiectivele lor au stat ascunse în parcul ”La Izvor”.

Pe timpurile sovietice se numea Parcul Prieteniei Popoarelor. A fost fondat în anul 1972 şi a luat forma definitivă la începutul anilor ’80. ”La Izvor” are mai multe lacuri, unite prin canale. O particularitate distinctă, interesantă a parcului este Insula Poveştilor, situată pe cel mai mare lac, unde în trecut era un carusel şi numeroase alte atracţii pentru copii. Spre insulă duce un pod pitoresc, iar de cealaltă parte era un debarcader pentru bărci de la care se putea, de asemenea, ajunge cu barca pe insulă.

În parc sunt câteva locuri care se bucurau de foarte multă popularitate, dar în prezent nu funcționează.Primul pe listă este restaurantul cu aceeași denumire, care se află în adîncul parcului. De asemenea Havuzul Prieteniei care a fost lăsat baltă. Dar în comparație cu alte parcuri din capitală, acesta este unul destul de îngrijit. La intrarea în parcul „La Izvor” din strada Calea Ieşilor puteţi bea din apa cunoscutului izvor „Elena”, de la care a şi provenit denumirea parcului. Iată ce momente au surprins paparazii noștri:

Proiectul “Ce fac oamenii în parc?” vine să ne arate momente unice surprinse de Alex şi Ruxandra în parcurile din capitală. PC: Alex Pahomi

Proiectul “Ce fac oamenii în parc?” vine să ne arate momente unice surprinse de Alex şi Ruxandra în parcurile din capitală. PC: Ruxandra Ghimp