Municipalitatea va aşterne peste 3 mii de metri pătraţi de gazon în Scuarul Gării Feroviare, unde recent a fost instalat Monumentul în memoria victimelor deportărilor staliniste.
Gazonul va fi procurat de la o companie din România şi una din Republica Moldova, scrie IPN.
Şeful „Spaţiilor verzi” Eliferii Haruţa a declarat că 1,500 de metri pătraţi de gazon vor fi procuraţi de la o firmă din capitală, iar restul 2 mii de metri pătraţi urmează să fie procuraţi din România. Costul unui metru pătrat de gazon este de circa 120 de lei, însă municipalitatea negociază pentru a obţine un preţ de circa 100 de lei. Cei 1500 de metri pătraţi de gazon urmează să fie aşternuţi la sfârşitul săptămânii curente.
Eliferii Haruţa a spus că teritoriul din Scuarul Gării Feroviare va fi amenajat doar cu gazon, fără compoziţii florale, dat fiind semnificaţia monumentului, care impune reguli stricte de amenajare. Eliferii Haruţa a solicitat ca după aşternerea gazonului teritoriul să fie monitorizat de oamenii legii, ca să nu mai fie admise cazuri de furt.
Pe 20 august 2012, în ajunul vizitei la Chişinău a cancelarului german Angela Merkel, au fost furaţi peste 20 de metri de gazon aşternut pe bd. Dacia, tronsonul care leagă capitala de aeroport. Menţionăm că monumentul dedicat victimelor deportărilor staliniste a fost instalat în scuarul Gării Feroviare din capitală la finele lunii iulie. Costul total al proiectului este de circa 24 milioane lei, iar banii au fost alocaţi din bugetul municipal.