Ieri, 8 august a avut loc primul eveniment public Zpațiu #1 din seria de întâlniri a organizațiilor și inițiativelor independente din Chișinău.
Proiectul a fost un prim pas spre a face cunoscută scena independentă din R. Moldova, fiind invitați fondatorii acestor organizații. Ei ne-au vorbit despre cum au apărut aceste proiecte și cum reușesc să lucreze fără sprijinul autorităților, dar și ce inițiative și strategii au pe viitor.
Criticul dramatic Dorina Khalil-Butucioc spune că ideea de a deschide un centru de dramaturgie a aparut în septembrie 2012, când împreună cu dramaturgul Dumitru Crudu și regizorul Sava Cebotari și-au propus să schimbe situația dramaturgiei naționale contemporane. ,,În cadrul acestui centru se desfășoară mai multe proiecte, unul din ele fiind spectacolele lectură din fiecare marți, urmate de discuțiile publice de după acestea. Atelierul de scriere dramatică este un alt proiect, fiind coordonat de Dumitru Crudu și Mihai Poiată”, susține Dorina Khalil-Butucioc.
,,Teatul Spalatorie a apărut la sfârșitul anului 2010 la inițiativa mai multor scritori și actori”, spune Nora Dorogan una din fondatorii acestuia. Apare din necesitatea de a vorbi despre ceea ce se întâmplă în viața de cu zi cu zi, având în vedere problemele sociale și politice cu care ne confruntăm noi. Lansarea a avut loc cu prezentatrea preformance-ului ,,Tomorrow never dies”. Un alt spectacol prezentat, care a scos în evidență problema discriminării și a rasismului a fost A(II)RH+. Mai târziu apare Kommunalka, o platformă pentru actorii neprofesionişti, dar și multe alte proiecte.
,,Revista la Plic apare în 2009 și este o înițiativă a unui grup de scriitori și artiști din Chișinău și București, fiind din start o colaborare dintre aceste două redacții, care doreau crearea unei platforme unde tinerii să-și poată publica materialele”, afirmă Vladimir Us de la Asociația Oberliht. Aceasta oferă un cadru de interacțiune artiștilor, scriitorilor, arhitecților, cercetătorilor, activiștilor din Republica Moldova și din regiune. Ei sunt încurajați să facă schimb de lucrări, proiecte și acțiuni într-un Plic, anunțînd tendințele actuale de dezvoltare culturală, socială, ecomonică sau politică din orașele în care locuiesc și activează.
De asemenea, ne-au mai prezentat cu ce se ocupă și care sunt proiectele de viitor Elena Chirică de la Cenaclul Vlad Ioviță, Lilia Dragneva de la Centru pentru Artă Contemporană și Tatiana Fiodorova de la Art-Ploshadka.