Contractul privind construcţia gazoductului care va conecta România și Moldova, Iaşi-Ungheni, a fost semnat ieri. Începutul lucrărilor este preconizat pentru data de 27 august.
La eveniment vor participa Prim-miniştrii Republicii Moldova și României – Iurie Leamcă și Victor Ponat, precum și comisarul european pentru Energie.
Bugetul total al proiectului este de 26,4 milioane de euro, din care 7 milioane de euro, adică 26,42%, reprezintă contribuţia financiară a Uniunii Europene.
Beneficiarii finali ai acestui proiect sunt agenţii economici, consumatorii casnici, furnizorii de servicii sociale esenţiale (precum asistenţa medicală sau îngrijirea copiilor), furnizorii de activităţi educative sau alte servicii sociale şi de caritate.
„Dorim ca gazoductul Iaşi – Ungheni să fie operaţional de la începutul anului viitor. Obiectivul investiţional va transporta 500 milioane de metri cubi de gaz în prima fază, urmând ca în faza următoare să fie construită şi o staţie de comprimare. Porţiunea de sub-traversare a podului va fi de 700 de metri, gazoductul urmând să aibă o lungime 16 km pe partea românească şi de aproximativ 10 km pe teritoriul Republicii Moldova”, a menționata anterior ministrul delagat pentru energie din partea României, Constantin Niţă.
Potrivit acestuia, gazoductul va putea transporta la capacitate finală 1,5 miliarde metri cubi de gaze, mai mult decât cei 1,3 miliarde metri cubi de gaze ce reprezintă necesarul de consum al Republicii Moldova.
La rândul său, vice prim-ministrul, ministrul Economiei din Republica Moldova, Valeriu Lazăr, a subliniat că mai este necesară construirea unui gazoduct intern în Republica Moldova, care să facă legătura între Ungheni şi Chişinău.
„Trebuie să mai construim un gazoduct intern între Ungheni şi Chişinău. În ceea ce priveşte preţul gazelor, la ora actuală achiziţionăm un metru cub de gaze din Ucraina cu 500 de dolari. Sperăm ca preţul de piaţă pentru gazele provenite din România să fie atractiv”, a spus Valeriu Lazăr
Finalizarea lucrărilor este planificată pentru sfârşitul anului 2013.