Proiectul transfrontalier România – Republica Moldova – Ucraina privind asistenţa medicală de urgenţă tip SMURD va fi lansat mâine, 08 august, la Iaşi.
În cadrul proiectului va fi achiziţionat un elicopter dotat cu echipamente necesare asistenţei medicale de urgenţă care va opera pe ambele părţi ale frontierei dintre România şi Republica Moldova, potrivit unui comunicat al Ambasadei României în Republica Moldova.
Totodată, instituţiile specializate din Republica Moldova vor fi dotate cu echipamente specifice ajutorului medical de urgenţă, pentru reanimare şi descarcerare.
Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Comun România – Republica Moldova – Ucraina şi a constituit unul dintre punctele importante pe agenda vizitei la Chişinău a lui Titus Corlăţean, ministrul român al Afacerilor Externe.
Perioadă de implementare şi realizare a proiectului, a fost planificată începând cu martie 2013, până în martie 2015, iae pe teriotoriul R. Moldova va fi pus în aplicare cu ajutorul Serviciul Protecției Civile şi Situațiilor Excepționale al MAI.
În prima etapă, acesta avea la bază transferul unui echipaj medical spitalicesc, cu dotarea necesară la locul unde se afla pacientul aflat în stare critică. Pe viitor proiectul mai prevede achiziționarea a patru autospeciale pentru prim ajutor, îngrijiri medicale de urgență şi descarcerare, un laborator mobil pentru lucrări de investigație chimică şi radiometrică, un vehicul special pentru evacuarea populației afectate de calamități, un vehicul pentru decontaminare şi un elicopter medical uşor pentru căutare şi salvare, ce vor fi dotate cu echipament modern de comunicații radio şi utilaj performant.
Proiectul în valoare de circa 6,7 mil Euro (107,34 mln lei MD) se va implementa pe parcursul a 2 ani de zile. Cheltuielile de implimentare a proiectului constituie un grant de circa 6,03 mil Euro (96,6 mln lei MD), din care Serviciul Protecției Civile şi Situațiilor Excepționale al MAI din Moldova va beneficia de 1,53 mil Euro (24,5 mln lei MD).
Datorită implementării Proiectului, Serviciul Protecției Civile şi Situațiilor Excepționale al MAI va reuşi îmbunătățirea pregătirii de urgență şi intervenție în conformitate cu standardele şi procedurile UE, va creşte capacitatea de răspuns a serviciilor mobile de urgență, reanimare şi descarcerare de-a lungul frontierelor comune cu România atît pe uscat şi apă cît şi pe calea aerului.