Marcel Lazăr: ,,Interferența Artelor- un proiect pentru tineri, ce sperăm să devină tradiție”

marcel2
Foto:Marcel Lazăr

Astăzi în incinta Muzeului Național de Artă va avea loc evenimentul Interferența Artelor- Expoziție și Recital, unde patru tineri talentați vor susține un concert de muzică clasică.

Echipa #diez a fost prezentă la una din repetițiile tinerilor și am aflat mai multe detalii despre eveniment, dar și nu numai de la tânărul pianist, Marcel Lazăr.

#1. Povestește-ne despre tine, cine este Marcel Lazăr și ce-i place să facă?

Acum studiez la Academia de Muzică din Cluj, România, iar în Chișinău am absolvit liceul ,,Ciprian Porumbescu”, și de asemenea, am făcut Școala de Arte ,,Alexei Stârcea” și Școala de muzică ,,Eugen Doga”. Fotografia este o altă pasiune de a mea și mai am și o emisiune de divertisment, online.

#2. Când ai descoperit că îți place să cânți și ce înseamnă pentru tine muzica?

Muzica este arta apropiată sufletului meu, dar nu este o tradiție de familie și nici părinții mei nu sunt muzicieni. Când eram mic, ei au cumpărat un pian, astfel că pe la 7 ani am început să cânt, fiind un hobby, apoi am mers la o școală cu profil muzical  de lângă casa noastră, iar până la 13 ani am urmat cursurile Școalii de Arte ,,Alexei Stârcea”. Mai târziu au fost câteva concursuri și mi-am dat seama că trebuie să evolueze în ceva mai mult, decât pur și simplu un hobby.

 

Tânărul studiează muzica ăn România, dar neapărat va reveni acasă.
Tânărul studiează muzica ăn România, dar neapărat va reveni acasă.

#3. Știm că studiezi în România, ai de gând să-ți continui cariera peste Prut ?

Nu, nu intenționez să rămân în România. Chiar dăcă nu revin acum, dar peste câțiva ani neaparat voi veni. Împreună cu colegii cu care voi concerta și care, de altfel, și ei învață peste hotare, ne-am propus să ne întoarcem în țară și să contribuim la ridicarea nivelului cultural.

#4. Cum se promovează în țara noastră tinerele talente?

La noi e mai dificil cu promovatul, nu prea se susțin tinerele talente. Dar încercăm noi să facem ceva, organizăm diferite concerte, proiecte unde implicăm tinerii. Chiar acum recent urmează proiectul Chișinău Youth Orchestra, fiind formată în totalitate din tineri artiști, va fi un set de concerte prin mai multe orașe din Moldova și din România.

Repetiție înainte de concertul de vineri.
Repetiție înainte de concertul de vineri.

#5. Știm că interpretezi lucrările marilor compozitori, intenționezi  să colaborezi cu cineva de la noi sau poate chiar să compui ceva propriu?
Improvizez mereu, de altfel toți cei care cântă o fac, doar că poate mai târziu voi și compune, pentru aceasta trebuie timp. Din compozitorii noștrii am colaborat cu Cristian Spătaru, un tânăr compozitor de la noi. Am interpretat o lucrare de a lui la un concurs de compoziție.

#6. De ce crezi că la noi se ascultă mai puțin muzica clasică?

Tinerii noștri ascultă mai puțină muzică clasică, pentru că în alte țări tinerii sunt mult mai atrași și vin la astfel de concerte. Dar vom vedea cum va fi de această dată, chiar sunt curios care vor fi reacțiile din sală.

#7. Ce înseamnă pentru tine Interferența Artelor și de unde vine acestă idee?

Este o îmbinarea a artelor, muzică și pictură în cazul dat, dar această este o idee a directorului muzeului. Expoziția deschisă combinându-se perfect cu muzica pe care o interpretăm noi. Deoarece am mai colaborat cu ei și venind acasă de la studii toți patru, am hotărât să concertăm împreună.

#8. Care este scopul acestui eveniment și ce așteptări aveți?

Acesta este un început de proiect ce sperăm să continue, scopul evenimentului este să promovăm muzica clasică în rândul tinerilor și ca acest proiect să devină o tradiție pe viitor.

IMG_9002

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente