,,Îngerul negru” a fost tema unei noi ediții a Clubului poeților desculți.
În cadrul evenimentului avut loc vineri seara am avut posibilitatea să vizităm expoziția persoanală a lui Gheorghe Goncear să ascultăm versurile revoltătoare ale lui Mihai Pociumban și să ne delectăm cu muzică interpretată la saxofon de Sergiu Druguș.
Gheorghe Goncear este student la Academia de Arte și spune că este prima lui expoziție personală. ,,Expoziția este între cinema și pictură, deoarece sunt tablouri care ilustrează natură statică, iar altele sunt proiecte de scenografie a fimelor care nu s-au turnat încă”, menționează tânărul.
Artistul a realizat scenografia și a fost pictor de costume pentru mai multe filme, iar unul dintre ele este ,,11:30″, premiera căruia a fost în februarie, regizat de Nicolae Negară.
Sergiu Druguș afirmă că între muzică și pictură este o legătură emoțională, astfel expoziția l-a inspirat pe saxofonist.
Pe tânărul poet Mihai îl inspiră dragostea și spune că prin poezie tinde să hiperbolizeze aceste sentimente.
Următoarea ediție a Clubului poeților desculți va fi vinerea următoare, iar invitata specială va fi Ioana Isac, membră a clubului.
Clubul organizează frecvent astfel de evenimente care au drept scop promovarea tinerilor poeți.