ADMITERE 2013: Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM)

1
Foto:Actele pentru admitere pot fi depuse la Comisia de Admitere, bd. Ștefan cel Mare, 168.

Universitatea Tehnică a Moldovei este unica universitatea, la momentul de față, care utilizează Platforma de Admitere Online, iar pentru evitarea rândurilor la depunerea dosarelor de înscrirea la facultăți este utilizat rândul electronic.

Totodată pe site-ul universității poate fi vizualizată zilnic, în perioada admiterii, dinamica depunderii actelor la concurs pentru fiecare facultate în parte.

„În cele 5 zile de la începerea sesiunii de admitere au fost depuse peste 2.200 de dosare de înscriere”, susține Serghei Andronic, secretarul comisiei de admitere de la Universitatea Tehnică.

Numărul de locuri oferite

Ținând cont de faptul că rata de promovabilitatea la BAC în acest an este de cca 60% compartiv cu anii precedenți când era peste 90%, conducerea Universității Tehnice speră că toate cele 3.590 locuri vor fi acoperite. „UTM este o universitate cu multe specialități, 64 la număr, cred că vom fi solicitați ca și în anii precedenți, deoarece anii precedenți planul de înmatriculare îl îndeplineam 100%, sperăm că și anul acesta va fi la fel, în pofida ratei mici de promovabilitate de la BAC”, a declarat Andronic.

locuri

Despre admiterea on-line și rândurile de la depunerea actelor

Universitatea Tehnică este unica instituție de învățămînt din Moldova care oferă posibilitatea viitorilor săi studenți să se înscrie on-line în concurs. Admiterea on-line însă implementată doar la faza incipientă, comparativ cu statele europene și anume doar cea de înscriere în concurs. Viitorii studenți sunt nevoiți să vină să-și depună dosarul la comisia de admitere personal.

IMG_9554
Sala comisiei de admitere Universității Tehnice

Referitor la implementarea întregului proces de înscriere și până la primirea răspunsului final pe email, Serghei Andronic susține că: „Această chestie nu depinde numai de UTM, e nevoie să avem și un cadru juridic acceptat pentru o astfel de procedură, dar oricum e un pas înainte, deoarece problema numărul unu cu care se confruntă universitățile mari la admitere sunt rândurile. Noi lucrăm de mai mult timp asupra acesteia și practic am soluționat-o prin implementarea rândului electronic. Ne străduim chiar și acel mic timp de așteptare pe care îl au persoanele la depunerea actelor să-l petreacă în comoditate. Practic nicăieri nu sunt rânduri, viitorii studenți petrec între cinci și zece minute la depunerea dosarului. Iar înscrierea on-line este o continuarea a încercărilor de a soluționa această problemă. Cei care s-au înscris de sine stătător datele în baza noastră de date pe cale on-line, nu le rămâne decât, la momentul potrivit pentru ei să vină cu actele în original și să le depună. Persoanele care s-au înscris în prealabil on-line nu mai sunt nevoiți să stea în rând atunci când își depune dosarul.”

Viitori stundenți își așteaptă rândul pentru a depune actele

Actele necesare pentru dosarul de înscriere

# actul de studii, în original cu anexa respectivă (+ 2 copii);
# certificatul medical-tip (forma 086-U), eliberat în anul admiterii;
# 6 fotografii 3×4 cm (color);
# livretul militar sau de premilitar (+ copia);
# buletinul de identitate cu fișa de însoțire (+ 2 copii);
# buletinul de identitate al unuia dintre părinți (+ copia);
# certificat despre componența familiei (pentru cămin)
# buletinul de identitate și livretul militar.

La cererea de înscriere la concurs se vor anexa copiile documentelor menționate mai sus, avizate, în baza originalelor, de către Comisia de admitere a universității. Lista completă a actelor.

Termeni

# Perioada de admitere: 16 – 31 iulie;
# Anunţarea rezultatelor: pînă la 03 august;
# Depunerea documentelor în original: pînă la 07 august;
# Anunţarea rezultatelor finale: pînă la 10 august.

Universitatea Tehnică a Moldovei are zece facultăți și 64 de specialități

# Facultatea de Energetică
# Facultatea de Inginerie şi Management în Construţia de Maşini
# Facultatea de Inginerie şi Management în Transporturi
# Facultatea de Inginerie şi Management în Electronică şi Telecomunicaţii
# Facultatea de Calculatoare, Informatică şi Microelectronică
# Facultatea de Tehnologie şi Management în Industria Alimentară
# Facultatea de Industrie Uşoară
# Facultatea de Cadastru , Geodezie şi Construcţii
# Facultatea de Urbanism şi Arhitectură

Totodată pe site-ul universități, zilnic, poate fi vizualizată dinamica depunerii actelor la concursul de admitere pentru fiecare zi. Putem vedea că cea mai populară facultatea printre tineri este cea de „Calculatoare, Informatică şi Microelectronică” unde au fost depuse peste 400 de cereri.

UTM dispune de 11 cămine studențești. Iar de mai mulți ani aceasta oferă locuri în cămine tuturor celor înmatriculați în anul I care au viză de reședință în afara Municipiului. În anii următori aceștia vor putea lua un loc în cămin în dependență de notele obținute..

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente