În cadrul primei ședințe tematice a Guvernului a fost analizată situația în mediul de afaceri și stabilirea priorităților pentru perioada imediat următoare în vederea accelerării dezvoltării durabile a acestuia.
Membrii Cabinetului de miniștri au examinat condițiile de derulare a afacerilor în Republica Moldova, inclusiv situația țării în clasamentele internaționale și competitivitatea la nivel regional și global.
De asemenea în cadrul ședinței a fost aprobat proiectul Strategiei reformei cadrului de reglementare a activităţii de întreprinzător pentru anii 2013-2020. Strategia are la bază trei obiective principale:
-Dezvoltarea unui sistem de reglementare facilitator;
-Dezvoltarea stimulentelor pentru implementarea efectivă a reformelor;
-Îmbunătățirea comunicării și creșterea participării părților interesate în reforme.
Totodată, a fost elaborat și Planul de acțiuni privind dezvoltarea mediului de afaceri pentru perioada 2013-2014, care conține măsurile concrete, termenele și instituțiile responsabile de realizarea acestora. Acest plan va fi supus dezbaterilor cu reprezentanții mediului de afaceri în periada următoare.
Sursa: gov.md.