Astăzi în incinta Muzeului Naţional de Artă al Moldovei a avut loc inaugurarea expoziției personale de calcugravură „Gânduri aievea” a artistului Lică Sainciuc.
Vernisajul ne prezintă un nou curent în grafică, numit calcugravură. Lică Sainciuc susține că nu vom găsi explicația lexemului, deoarece acesta este un cuvânt nou apărut o dată cu această expoziție și însemnă grafică pe calculator.
Combinarea perfectă a graficii cu lucrul la calculator i-a impresionat și pe vizitatori. Artistul Sandu Cupcea susține că îl cunoaște de mult timp pe pictor și în ultima perioadă toți se întrebau de ce nu mai apar noi expoziții. ,,Iată că a apărut și pe unii chiar i-a lăsat fără cuvinte, el a știut să îmbine perfect lucrul la calculator cu grafica. Este un maiestru și vin la vernisajele lui ca la un spectacol, iar de data aceasta am văzut un alt Lică Sainciuc”, afirmă artistul
Lică Sainciuc a ilustrat peste 100 de cărţi printre care și cartea Albinuţa de Grigore Vieru (1973-1974) care a fost menţionată la nivel naţional şi internaţional, Albinuţa fiind reeditată de multiple ori.
Criticul de artă Tudor Bragă a menţionat că pictorul continuă să investigheze necunoscutul, iar ceea ce a făcut acum este o revoluție în grafica de la noi.
Expoziția ,, Gânduri aievea” va fi deschisă de pe 18 iulie până pe 11 august curent.