Colaboratorii sectorului Echipe mobile Centru au anihilat o tentativă de transportare ilegală pe teritoriul ţării a unui lot de marfă în valoare de crica 25 mii lei.
Potrivit Serviciului Vamal, unitatea de transport de model „Mercedes Vario” cu numere de înmatriculare de Ungheni, a fost stopată în regiunea satului Bălţata, r-ul Criuleni. La întrebările colaboratorilor vamali, şoferul a declarat că nu transportă nimic, ceea ce de fapt a trezit suspiciuni, deoarece mijlocul auto arăta semne vizibile de supraîncărcare.
În urma verificării s-a depistat că în compartimentul marfar erau depozitate mai multe cutii din carton. Din considerentul că a apărut necesitatea efectuării unui control fizic detaliat, unitatea de transport a fost însoţită la un terminal vamal.
Ca rezultat al controlului amănunţit în compartimentul marfar au fost depistate 3000 kg de pepeni galbeni, fără careva acte de însoţire sau provenienţă. Valoare lotului transportat ilegal pe teritoriul vamal al ţării se estimează la circa 25000 lei.
Conform informaţiilor preliminare, conducătorul auto, un bărbat în vîrstă de 30 de ani, nu deţinea nici un act de însoţire sau de provenienţă a mărfii, fapt ce denotă că lotul comercial a fost transportat prin segmentul transnistrean al ţării, prin scheme frauduloase, pentru eschivarea de la achitarea plăţilor vamale. De menţionat că lotul de pepeni galbeni urma să fie comercializată în pieţele de desfacere din mun. Chişinău.
Marfa a fost reţinută, iar şoferul riscă o sancţiune contravenţională sub formă de amendă de până la 3 000 lei.