Preşedintele rus, Vladimir Putin, a efectuat luni o scufundare în Marea Baltică la bordul unui submersibil pentru a inspecta epava unui vas scufundat eşuat în 1869.
Postul de televiziune public Pervîi Kanal a arătat imagini cu preşedintele urcând la bordul unui batiscaf pentru a călători către epava fregatei Oleg, o fostă bijuterie a flotei militare ruseşti, care se află la o adâncime de 60 de metri în Golful Finlandei. Epava „se află în largul coastei drepte şi este într-o stare excelentă, se poate desluşi bine numele navei”, a comentat Putin, potrivit agenţiilor ruseşti, după scufundarea care a durat 30 de minute, relatează ziuaveche.ro.
Preşedintele rus şi-a cultivat de-a lungul anilor o imagine de aventurier. Putin a mers la bordul unui submarin pe fundul Lacului Baikal, a pilotat o maşină de Formula 1, a vânat balene şi a zburat într-un bombardier. Scufundarea sa foarte mediatizată în Marea Neagră, în timpul căreia ar fi găsit două amfore vechi de 15 secole, a fost luată în derâdere de mai multe media independente, amforele respective nefiind acoperite de alge sau de scoici. Purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a recunoscut în cele din urmă că obiectele fuseseră puse acolo dinainte, pentru a fi găsite de preşedinte.
În septembrie anul trecut, Putin a zburat cu un deltaplan motorizat pentru a ghida un stol de cocori siberieni către Asia Centrală, în cadrul unui proiect de salvare a acestei specii.