Președintele României și-a exprimat convingerea că drumul integrării europene, deşi dificil, este singurul pentru Republica Moldova. Declarațiile au fost făcute între-un interviu pentru Evenimentul zilei.
Cu ocazia vizitei pe care şeful statului român o va efectua pe 17 iulie la Chişinău a acordat un interviu unde și-a exprimat încrederea că Moldova va semna Acordul de asociere: ,,În mod cert, cu ocazia Summit-ului de la Vilnius, Republica Moldova va parafa Acordul de Asociere la Uniunea Europeană şi Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, ceea ce, în câţiva ani îi va netezi drumul către demararea negocierilor de aderare”, afirmă președintele Românie.
În contextul interconectării celor două țări la gazoductul Iași-Ungheni spune că este un proiect de suflet, pe care l-a susținut personal, susținând că: ,,Am convingerea că în 2015 vom putea aproviziona Moldova cu gaze din România, pentru că de curând s-au terminat exproprierile de terenuri pe tot traseul gazoductului”.
De asemnea, șeful statului român a mai afirmat că reunificarea celor două state va avea loc mai devreme, pentru că Republica Moldova va intra în Uniunea Europeană.
Sursa: Evenimentul zilei