Trei cazuri de antrax înregistrate la Vădeni

186404-antrax
Foto:Alertă de antrax PC: romanialibera.ro

Ministerul Sănătăţii ne informează, că pâna la data de 4 iulie 2013, în țară au fost înregistrate 3 cazuri diagnosticate cu antrax. Persoanele afectate au vârsta cuprinsă între 25-49 ani.

Potrivit JurnalTv, cazurile s-au întâmplat în satul Vădeni, raionul Soroca. În momentul de față a fost introdusă stare de carantină. Cele trei persoane au participat la sacrificarea unei bovine. Carnea infestată a ajuns pe masa a peste 40 de oameni, care au mâncat la cantina Uzinii de Tractoare din localitate. Toate persoanele suspectate primesc un tratament de profilaxie. Pentru a elimina focarul, în sat s-a creat o comisie pentru situaţii excepţionale.

Autorităţile locale spun că animalele expuse riscului au fost vaccinate. Totodată au fost luate măsuri de prevenire a răspândirii infecţiei.

Cele trei persoane care au fost internate la spitalul de boli infecţioase, Toma Ciorbă, sunt în afara oricărui pericol. Unul dintre pacienţii infectaţi cu antrax, un tânăr de 27 de ani, continuă să se afle în stare gravă, dar stabilă. Ceilalţi doi, tată şi fiu, de 49 şi, respectiv, 27 de ani, se simt mai bine. Medicii spun că oamenii s-au îmbolnăvit, pentru că n-au respectat regulile de igienă în timpul sacrificării vitei.

Întrucât o parte din carnea infectată cu antrax a ajuns în bucătăria unei cantine din Vădeni, toţi cei care au consumat-o se află sub supravegherea medicilor şi primesc un tratament de profilaxie.

Potrivit specialiştilor, antraxul se manifestă prin febră, intoxicaţie puternică a organismului şi erupţii cutanate. Totodată, prezintă o boală a animalelor, transmisă accidental oamenilor și se înregistrează sporadic pe teritoriul Republicii: în anul 2002 – 3 cazuri; 2004 – 5 cazuri; 2008 – 1 caz.

Antraxul netratat poate condiţiona decesul bolnavului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente