Trei tineri, cu vârstele cuprinse între 23 şi 27 de ani, dintre ei şi o domnişoară, originari din Chişinău şi raionul Basarabeasca au fost reţinuţi, pentru că ar fi jefuit în luna iunie curent, un bărbat italian, în vârstă de 52 de ani.
Potrivit Inspectoratului General de Politie, victima a fost agresat fizic şi deposedat de ceasul de pe mână şi două telefoane mobile. Atacul a fost planificat din timp de tânără în complicitate cu doi prieteni.
În cadrul acţiunilor de urmărire penală poliţiştii au stabilit circumstanţele în care a avut loc jefuirea bărbatului. Iniţial, bănuita ar fi făcut cunoştinţă cu victima într-un club de noapte din sectorul Centru al capitalei. Mai târziu ei s-ar fi deplasat spre locuinţa temporară a bărbatului, iar complicii femeii i-ar fi urmărit până la scara blocului. Aici, bărbatul de origine italiană, a fost bătut cu cruzime şi deposedat de ceasul de pe mână, de model „Breitling”, şi două telefoane mobile „Nokia Lumia 520”. Pagubele materiale au fost estimate de victimă în valoare totală de circa 3 000 de euro.
Bănuiţii şi-au recunoscut vinovăţia şi au declarat că bunurile sustrase le-au vândut. În acest sens sunt cercetate versiunile, privind implicarea lor şi în alte cazuri analogice.
Pe marginea acestui caz a fost dispusă iniţierea unei cauze penale pentru “Jaf” . Dacă aceștia vor fi găsiți vinovați, reiscă să stea la închisoare pe un termen de la 5 până la 7 ani.