Pentru alarmă falsă cu bombă un student riscă pedeapsa cu închisoare

143432
Foto:Riscă să stea un an după gratii PC: captura video

Un student din capitală va apărea în faţa instanţei sub acuzaţia de comunicare mincinoasă cu bună-ştiinţă a actului de terorism. Procurorii au trimis cauza penală de învinuire a tânărului în Judecătoria sectorului Botanica.

Potrivit Serviciul de presă al Procuraturii Generale, la data de 1 iunie curent, a fost efectuat un apel telefonic care a alertat unitatea de gardă a Inspectoratului de Poliţie Botanica că în scurt timp va exploda căminul nr.2 al Colegiului de Ecologie din Chişinău.

După ce au fost evacuate toate persoanele care se aflau în incinta căminului, a fost cercetată clădirea, însă nu au fost depistate careva dispozitive explozive.

În urma investigaţiilor s-a stabilit că făptaşul locuia în respectivul cămin şi este student al Colegiului de Ecologie.

Fiind audiat de procurori, inculpatul a declarat că a recurs la acest gest pe motiv că a fost alungat dintr-o odaie în care petreceau mai mulţi studenţi şi astfel a dorit să se răzbune.

Dacă va fi găsit vinovat de cele incriminate, tânărul riscă o pedeapsă de până la 1 an închisoare, sau cu amendă până la 500 unităţi convenţionale, sau muncă neremunerată în folosul comunităţii până la 240 ore.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente