Parlamentul dorește soluționarea conflictului pe cale pașnică

Foto: Palamentul a adoptat declarația cu privire la soluționarea diferentului transnistrian. PC ipn.md.

După două ședințe cu ușile închise unde s-a discutat despre conflictul care s-a agravat pe malul stâng al Nistrului, Legislativul Republicii Moldova a adoptat o Declarație cu privire la metodele și strategiile de soluționare a acestuia.

Conform Declarației, votate ieri, 21 iunie, parlamentarii consideră că întregului proces de negocieri trebuie să i se imprime un caracter permanent, constructiv şi consecvent, inclusiv prin manifestarea bunei credinţe a tuturor actorilor implicaţi.

Având în vedere ineficiența dialogului între participanții la negocieri, Parlamentul a constat următoarele:

-acţiunile unilaterale, care încearcă să instituie frontiere pe teritoriul statului, contribui la escaladarea tensiunilor şi sfidarea mecanismelor de reglementare existente, afectează sistemul existent de pacificare şi procesul de reglementare;
– eschivarea de la discutarea în cadrul negocierilor politice a aspectelor ce ţin de reglementarea conflictului şi evitarea abordării problemelor politice şi de securitate denotă nedorinţa de a identifica o soluţie viabilă în măsură să contribuie la elaborarea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană;

-reafirmă necesitatea promovării măsurilor de consolidare a încrederii, astfel încât să contribuie la eliminarea oricăror suspiciuni şi la soluţionarea problemelor cu care se confruntă populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului.Reprezentanţii părţilor implicate în formatul de negocieri 5+2 sunt chemați la dialog pentru a asigurara ordinii publice. De asemenea, sunt îndeamnați să se abţină de la acţiuni care ar putea submina încrederea între cele două maluri ale Nistrului;

-Parlamentul este deschis pentru identificarea soluţiilor constructive, inclusiv prin dialog cu reprezentanţii regiunii transnistrene în vederea identificării soluţiilor în măsură să contribuie la stabilizarea situaţiei curente şi la asigurarea liberei circulaţii a persoanelor şi a mărfurilor pe ambele maluri ale Nistrului;

-de asemeea, Declarația vine cu un apel și către partenerii internaționali implicați în acest proces de reglementare să întreprindă eforturi susţinute în vederea normalizării situaţiei. Dar și către populația din ambele zone să-ți păstrezecalmul şi să nu răspundă provocărilor.

Reamintim că Declarația a fost semnată, dar nu în unanimitate după două ședințe cu ușile închise ale Parlamentului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente