Cea de a doua Comisie comună pentru integrare europeană dintre Parlamentul România și cel al Republicii Moldova a avut loc la București în perioada 18-19 iunie.
În cadrul reuniunii au participat membrii Comisiei de politică externă și integrare europeană. Reprezentantul României la această comisie, Crin Antonescu a declarat: ,,România constant și consensual sprijină acest obiectiv de integrare europeană al prietenilor noștri, există un moment important și anume Summitul de la Vilnius la care sperăm să se semneze Acordul de Liber Schimb dintre RM și UE. Am discutat despre realitățile politice de la Chișinău și București, dar și despre oportunitățile pe care le avem pentru a dezvolta diplomația parlamentară dintre țări, relațiile bilaterale la nivelul partididelor și suportul Românie pentru a spori procesul de integrare.”
Preşedintele Comisiei politică externă şi integrare europeană din partea Moldovei, Ana Guţu a afirmat că ,,pe parcursul acestot două zile am avut o serie de întrevederi și ne-am convins încă o data că sprijinul din partea României este constant și necondiționat privind procesul de integrare, de aceea am avut posibilitatea să stabilim și o agendă, privind schimbul de experiență și expertiză, pentru că pe parcursul anului vor urma și alte ședințe comune.” Potrivit acesteia în cadrul întrevederii s-a încercat găsirea unor soluții în cazul taxelor consulare și procesului de redobândire a cetățenie. De asemenea, și-a exprimat speranța finalizării în acest an a porțiunii de gazoduct Iași –Ungheni și a conexiunii energetică Bălți –Suceava .