O nouă misiune FMI și-a început activitatea la Chișinău

SEDINTA DE LUCRU
Foto: O nouă misiune a Fondului Monetar la Chișinău. PC gov.md.

Iurie Leancă, șeful Executivului a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanţii unei noi misiuni a Fondului Monetar Internațional, în frunte cu Max Alier , care se va afla în Republica Moldova, în perioada 19-24 iunie curent.

În cadrul întrevederii au fost discutate aspectele ce vizează cooperarea bilaterală în perioada următoare, în mod special fiind abordate subiectele de pe agenda misiunii FMI. 

Noul şef al misiunii FMI în R.Moldova, Max Alier a menţionat că instituţia pe care o reprezintă se va axa şi în continuare pe subiecte de interes comun în vederea depăşirii provocărilor şi realizării obiectivelor stabilite în cooperarea cu Republica Moldova.

„Obiectivul principal este menţinerea stabilităţii macroeconomice şi promovarea reformelor în Republica Moldova, care vor asigura creşterea economică, iar aceasta, la rîndul său, va crea o bază solidă pentru creşterea nivelului de viaţă a oamenilor”, a subliniat Nikolay Gueorguiev.

Prim-ministru a asigurat că obiectivele FMI sunt exact şi ale Guvernului ,,să asigurăm stabilitatea macroeconomică şi o dezvoltare durabilă a ţării. În acest sens, ne propunem să continuăm cooperarea eficientă cu FMI, asigurând previzibilitatea necesară pentru un dialog constructiv. Revenirea la normalitate în relaţiile cu FMI este foarte importantă şi oferă credibilitate pentru ţara noastră, inclusiv în relaţiile cu alţi parteneri externi”, a menționat Iurie Leancă.

În perioada 19-24 iunie curent, misiunea FMI va purta discuţii cu autorităţile R.Moldova în scopul evaluării situaţiei macroeconomice în ţara noastră, a revizuirii Programului susţinut în baza Mecanismului Extins de Creditare / Mecanismului de Finanţare Extinsă, precum şi elaborării propunerilor pentru un nou Program de asistenţă.

Taguri: #Iurie Leanca
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente