Starea democrației moldovenești s-a îmbunătățit

Foto:Raportul a clasat Moldova printre țările care evoluat din punct devedere al democrației. PC: Europa Liberă.

Raportul pe anul 2012 Freedom House menține Moldova în categoria regimurilor hibride ce se află între democrație și autoritarism, cu precizarea că starea democrației s-a îmbunătățit.

Raportul anual al Freedom House „Țările în Tranziție” analizează statele din fostul lagăr socialist și Uniunea Sovietică. Acesta arată că situația Moldovei ce ține de nivelul democrație în stat s-a îmbunătățit față de anul precedent. Dar ținem să menționăm că studiul s-a finalizat la 31 decembrie 2012 și nu a  fost analizată  vânătoarea din Pădurea Domnească, unde a fost omorâtă o persoană de către oamneii legii, nici criza politică, nici interceptările telefonice și nici legile controversate care stopau cursul european al țării.

Raportul presupune examinarea a șapte indicatori, precum: guvernarea democratică la scară națională și scară locală, proces electoral, societate civilă, presă independentă, justiție independentă și corupție.

Pe o scară descrescătoare de măsurare a democrației, Moldova a obținut 4,82 de puncte, iar cea mai democratică  țară examinată este Slovenia care a primit  1,89 de puncte.

Clasamentul privind consolidarea democrației, oferit de FreedomHouse. PC freedomhouse.org.
Clasamentul privind consolidarea democrației, oferit de FreedomHouse. PC freedomhouse.org.

În raportul pe anul 2011 Republica Moldova nu avansa cu nimic în ceea ce priveşte promovarea democraţiei şi asigurarea libertăţilor, fiind clasată o țară parțial liberă.

Cele mai mici scoruri  Moldova le-a înregistrat în anul 2010, bazate pe datele anului 2009, când acțiunile comuniștilor au scăzut raitingul la toate capitolele analizate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente