Octvian Tîcu, fostul ministru al Tineretului și Sportului a organizat o conferință de presă unde a anunțat despre spălarea de bani din cadrul ministerului.
Fostul ministru deține dovezi compromițătoare împotriva ministrului, Octavian Bodișteanu.
Sursa a declarat ,,eu am înțeles de la bun început că Bodișteanu și Bucătaru se ocupă cu lucruri foarte intresante în minister. În primul rând numirea lui Bucătar în funție a fost extrem de dubioasă, a primit funcția de consultant în 2011 fără nici o experiență, iar un an mai târziu a fost numit șeful Direcției Sport de Performanță, însă legislația presupune că trebuie să aibă cel puțin patru ani de experiență pentru a ocupa un asemenea post.
Acesta susține că mașinăria de delapidare a banilor a început în 2012:,,am văzut sute e mii de lei, spălate prin intermediul unor federații și firme cu care aveau relații de prietenie. Totodată, fostul ministru susține că una din federații ar fi fost și Federația de Lupte unde fratele lui Bodișteanu era antrenorul lotului, acesta avea o finanțare de 1 miln de lei fără mențiuni și medalii internaționale.”
Unul din documentele prezentate de Țîcu privind spălarea de bani presupunea cheltuirea a 33 000 de lei pentru un cantonament în Molovata Mică de care a beneficiat familia lui Bodișteanu. O sursă de spălare de bani erau și biletele de avion care inițial erau procurate cu 3 000 de lei, iar mai târziu a fost semnat ordin de procurare a acestora cu 5 000 de lei. O altă acțiune compromițătoare, întreprinsă de actualul ministru a fost organizarea unui cantonament fără licitație care a costat 120 000 de lei.
Sursa a subliniat: ,,eu am inițiat un audit intern în cadrul Ministerului, fiind gestionat de doi experți din Suedia și Elveția, iar la primele date estimative s-a îngreunat accesul la documentele oficiale, am fost nevoit să schimb lacătul de la unele oficii pentru ca auditul să poată lucra. Nu exista deschidere din partea ministerului.”
Amintim că Octavian Țîcu a fost numit ministru al MTS în februarie curent, iar o dată cu învestirea noului Executiv această funcție i-a revenit lui Octavian Bodișteanu.