Treisprezece foşti militari ai Brigăzii 1 Infanterie Motorizată din mun. Bălţi ai Armatei Naţionale au fost condamnaţi pentru acte de violenţă şi şantaj comis în privinţa colegilor.
Potrivit Procuraturii militare Bălţi, în perioada decembrie 2012 – ianuarie 2013, inculpaţii au aplicat în privinţa la 23 de militari cu termenul de încorporare mai mic acte de violenţă fizică şi psihică.
Victimele erau maltratate şi urmau să îndeplinească însărcinările militarilor cu termen mai mare în serviciul militar, să nu-i denunţe superiorilor, dar şi să le transmită ţigări, dulciuri şi bani.
Pentru acţiunile lor, militarii au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 3 şi 5 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepselor pentru 3 şi 4 ani.
Prin aceeaşi sentinţă, Judecătoria militară le-a stabilit inculpaţilor amenzi în mărime de 500 şi 1000 de unităţi convenţionale.
Sursa: Procuratura militară Bălţi