Studenții – detectori de minciuni pentru politicieni

magnifying-glass-little-girl
Foto:Politicienii din Europa sunt monitorizați de tineri. PC festnews.com

Politicienii nu mai sunt de neatins. Un grup de studenți cehi și slovaci au decis să se angajeze în verificarea faptelor politicienilor și să le prezinte într-un mod profesionist. Site-ul lor, Demagog.cz, a primit de curând și Premiul pentru Jurnalism 2013 în categoria inovării în jurnalismul cetăţenesc online la Praga.

Fenomenul a explodat în jurul anului 2005, atunci când Internetul a început să meargă puternic şi Google a devenit o obişnuinţă. Astăzi, există în Statele Unite mai multe companii similare cu Demagog-urile ceh şi slovac.

În unele dintre ele lucrează zeci de jurnalişti. FactCheck.org, de exemplu, care este condus de un veteran al CNN, Brooks Jackson, dispune de un buget anual de aproape un milion de dolari.

În Brno şi în Bratislava, aceste condiţii iscă zâmbete. Ambele Demagog sunt mânate de entuziasmul elevilor şi se pare că, cel puţin pentru moment, le convine aşa. După cum explică expertul Jan Tvrdoň,”facultatea noastră este de fapt un loc destul de special. Mulţi oameni aici acţionează şi se implică în proiecte. Nu vă faceţi griji, ştim şi să chefuim pe lângă”. Dar în practică, aceasta nu înseamnă că rezultatele proiectelor din SUA şi din Europa Centrală sunt foarte diferite.

Studenţii din Brno descriu mediul politicii cehe ca pe „o scenă care s-a profesionalizat, unde cel puţin elitele politice au învăţat în general să trieze, să folosească faptele care le convin pe moment”. Totul s-a schimbat odată cu sosirea lui Miloš Zeman.

În timpul campaniei electorale, acesta, mult mai mult decât ceilalţi candidaţi, a difuzat informaţii care puteau induce în eroare, imposibil de verificat sau chiar false. Demagog explică aceasta prin faptul că Zeman a stat 10 ani în afara politicii şi s-a întors cu reflexe de pe vremea când nu era posibil de găsit orice pe Internet. Dar în acelaşi timp, studenţii trebuie să se confrunte cu această realitate: exact acest candidat este cel care, în ciuda minciunilor adeverite, a câştigat alegerile.

Sursa: Presseurop

Taguri: #cehia
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente