Reținerea în creștere la copii poate fi învinsă

starving-child-africa
Foto: Reținerea în creștere este primul semn al subdezvoltării intelectuale a copilului. PC arabiangazette.com

Un nou raport UNICEF emis la nivel global demonstrează că lupta cu problema reținerii în creștere la copii a înregistrat progrese reale. Această afecțiune este cauzată de sărăcie și reprezintă un pericol pentru 165 de milioane de copii cu vârsta sub cinci ani. Raportul arată că eforturi continue pentru accelerarea progresului în acest domeniu sunt posibile și necesare.

Reținerea în creștere la un copil nu este doar un semn fiziologic, care arată că el este prea scund la vârsta lui – dar mai semnifică și o posibilă reținere în dezvoltare a creierului și a capacității cognitive.

Unul din patru copii cu vârsta sub 5 ani la nivel global rămâne scund din cauza subnutriției cronice în perioada crucială pentru creștere. O valoare estimativă arată că 80% din copiii lumii care au reținere în creștere trăiesc în doar 14 țări.

Daunele cauzate corpului și creierului unui copil din cauza reținerii în creștere sunt ireversibile. De cele mai multe ori performanțele școlare și sociale ale acestor copii sunt compromise. Ei sunt expuși și unui risc mai mare, în comparație cu alți copii, de a muri din cauza maladiilor infecțioase.

În pofida progresului general, sunt multe țări în care mai rămâne mult de lucru. În India, de exemplu, aproape  61 milioane de copii au reținere în creștere.

Reținerea în creștere și alte forme ale subnutriției pot fi reduse printr-o serie de pași simpli și eficienți, cum ar fi îmbunătățirea alimentației la femei, furnizarea de vitamine și minerale, asigurarea cu produse alimentare adecvate – în special în timpul sarcinii și în primii doi ani de viață a copilului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente