(foto) Cine sunt câștigătorii Premiilor Naţionale pentru Dezvoltarea Sectorului de Tineret în acest an

img_7471_0

Pe 24 noiembrie, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a organizat Gala Premiilor Naţionale pentru Dezvoltarea Sectorului de Tineret, în cadrul căreia au fost premiați cei mai merituoși tineri, specialiști și lucrători de tineret ai anului 2018.

Premiul Naţional pentru dezvoltarea Sectorului de Tineret se decernează: specialiştilor de tineret din cadrul Autorităţilor Publice Locale (APL) de nivelul I şi II; lucrătorilor de tineret; Centrelor de Tineret, precum şi Consiliilor Locale ale Tinerilor.

În acest an au fost desemnați următorii câștigători:

Categoria „Specialistul de Tineret al anului 2018 din cadrul APL de nivelul I”:

Ana BUTUCEL, specialist de tineret, com. Ciorescu, mun. Chișinău – 12 000 MDL;
Categoria „Specialistul de Tineret al anului 2018 din cadrul APL de nivelul II”:

Victor GHERMAN, specialist de tineret, Consiliul Raional Orhei – 12 000 MDL;
Categoria ,,Lucrătorul de tineret al anului 2018”:

Nonna MIHALCEAN, Centrul de Resurse pentru Adolescenți și Tineret „CRAT”, mun. Bălți – 12 000 MDL;
Menţiuni:

Stela BABICI, Director Executiv, Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, mun. Soroca – 5 000 MDL;
Petru GRECU, Președinte, Consiliul Municipal de Tineret din Chișinău (CMTC) – 5 000 MDL;
Categoria „Consiliul Local al Tinerilor al anului 2018”:

Consiliul Raional al Tinerilor Orhei – 15 000 MDL;

Menţiuni:

Consiliul Raional al Tinerilor Anenii Noi – 5 000 MDL;
Consiliul Raional al Tinerilor Ungheni – 5 000 MDL;
Categoria „Centrul de Tineret al anului 2018”:

Centrul Regional de Resurse pentru Tineret Ungheni – 20 000 MDL.

img_0305

Reamintim că, în cadrul Galei a fost anunțată oficial localitatea care va deveni „Capitala Tineretului 2019”. Astfel, în anul următor acest statut va fi deținut de către satul Costești din raionul Ialoveni.

Gala Premiilor Naţionale pentru Dezvoltarea Sectorului de Tineret este organizată anual și are drept scop recunoașterea meritelor tinerilor, specialiștilor și lucrătorilor de tineret, a organizațiilor, consiliilor și centrelor de tineret, precum și stimularea activităţii creative, promovarea experienţei avansate şi inovatoare, inclusiv motivarea resurselor umane din sectorul de tineret pentru autoformare şi dezvoltare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente