Un student de la USM a devenit învingător la o Conferință Internațională de dezbateri științifice

fotomd
Foto: usm.md

La data de 16 septembrie 2019, la Sankt-Petersburg a avut loc Conferința Internațională în formatul dezbaterilor științifice la tema „Dezvoltarea parlamentarismului în statele participante din CSI”. Victor Solomon, masterand în anul I, la FRIȘPA, USM, a reușit să devină învingător la etapa națională a concursului, dar și la întrunirea științifică din Sankt Petersburg.

Conferința a fost organizată în trei etape, fiecare dintre ele fiind în concordanță cu cele trei subiecte de dezbateri:

#1. Poate fi implementată democrația practică în lume? Este posibil de editat/redactat un manual care ar servi un suport în aplicarea ei?

#2. Care este forma de guvernare mai convenabilă pentru statele din CSI, parlamentarismul sau prezidențialismul?

#3. Integrarea economică trebuie să fie urmată de integrarea politică? De ce?

277-1024x484
Foto: usm.md

„În baza acestor subiecte fiecare echipă trebuia să expună punctul de vedere, pro sau contra. Echipa din care am făcut parte, fiind formată din reprezentanți ai Kazahstanului, Azerbaidjanului, Armeniei,  Kârgâzstanului, Federației Ruse și, respectiv, ai Republicii Moldova, venisem din țări cu specific și istorii diferite. De aceea era dificil să ne expunem. Totuși, în final, am abordat problemele din perspectiva științifică, ceea ce ne-a făcut să învingem, în pofida faptului că am avut doar câteva ore pentru pregătire. Colaborarea cu participanții echipei a fost foarte productivă și prietenoasă, am reușit să alcătuim un plan de dezbateri, să abordăm științific problemele puse în discuție, toate asigurându-ne în final succesul”, a povestit Victor pentru pagina USM.

368-1024x768
Foto: usm.md
538-1024x768
Foto: usm.md
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente