Thierry Ernst este un antreprenor originar din Lyon, care și-a lansat o afacere proprie în Moldova. Iubește țara orbește, închide ochii la defecte, consideră Chișinăul un oraș cu suflet. Le iartă moldovenilor că îl fură, le iartă alcoolismul și le dă, în schimb, locuri de muncă. Thierry Ernst a transformat școala veche din satul Horodiște în fabrică de cașcaval franțuzesc, iar în curând deschide, tot acolo, o fabrică de siropuri și dulceață. Tot el renovează casele abandonate din sat și le transformă în pensiuni turistice.
În fiecare sâmbătă, de la ora 9.00, îi salută românește pe vizitatorii pieței Eco Local Farmers din scuarul centrului de afaceri Kentford din Chișinău. De la Thierry Ernst cumperi cașcaval preparat după vechile rețete franceze. Îl servește tot ca în Franța – pe pâine, fără miere sau dulceață. Despre cașcavaluri, despre viața francezului într-un sat moldovenesc și despre regrete am vorbit la unul dintre târgurile săptămânale, semnate Eco Local, scrie apostros.md.
„Îmi place foarte mult aici. E o bucurie, e una dintre activitățile mele preferate, să vin la târg să vând. Lumea e frumoasă, suntem în inima Chișinăului. Mie îmi place acest oraș, îl consider unul cu suflet. Oamenii sunt buni. Rog să mă credeți, eu iubesc foarte mult Moldova. Am o viață bogată în această țară și nu mă refer la bani, căci nu am nevoie de mulți ca să fiu împlinit. Am nevoie de bani ca să dezvolt proiectele începute, ca să dezvolt satul în care este afacerea familiei mele. Moldova oferă multe oportunități și e interesantă viața aici. Am descoperit această țară acum 25 de ani și îndată m-am îndrăgostit”.
Prima cunoștință cu Moldova
Se întâmpla în anii ‘90. Vizitase România, o țară care trecea prin schimbări, după Ceaușescu. „Am ajuns și în Moldova, pe care am găsit-o într-o stare groaznică, era sărăcie lucie. Am revenit cu un camion de haine, mâncare și alte lucruri folositoare pentru familiile sărace din Gura Galbenei, Cimișlia. Aveam nevoie de un traducător atunci, rol care i-a revenit Tatianei, moldoveancă, precum probabil deja știți. Destinul s-a ocupat de restul. Mi-a devenit soție și avem o fetiță împreună. Dar ancora mea în Moldova este chiar acest pământ rodnic. Îmi place să lucrez pământul, să cultiv viță-de-vie, ador viața de la sat, liniștea și frumusețea care o însoțesc. În Franța nu pot avea viața pe care o am aici”.
„Moldova are nevoie de economie solidară”
Acum antreprenorul preferă să facă economie solidară. „Nu mai vreau să dau marfă, ci instrumente, ca oamenii să-și dobândească singuri cele necesare. Moldova are nevoie de economie solidară și o să vă dau un exemplu despre cum funcționează. Noi achităm cu 60 la sută mai mult per litru de lapte decât ceilalți concurenți. În satul nostru, la Horodiște, litrul costă 4- 5 lei, iar noi plătim 10 lei. Astfel, suntem convinși noi, oferim un ajutor adevărat. Noi facem produse de calitate, care se vând și achităm impozitele. Ajutăm 15 familii din sat, cumpărând de la ele lapte. Spre exemplu, săptămâna aceasta, am cumpărat 1.200 litri de lapte, din care preparăm 120 kg de cașcaval”.
Kilogramul de cașcaval fabricat de Thierry Ernst costă 350 de lei, cu toate că prețul este destul de mare, antreprenorul spune că au mulți clienți care apreciază la justa valoare calitatea produsului lor. „Noi nu producem mult, livrăm cașcavaluri la două cafenele din Chișinău și, precum ați înțeles deja, mai vindem la Târgul EcoLocal. Suntem abordați și prin Facebook, unde se și plasează comenzile. Procesul de fabricare durează o lună, ingredientele sunt sută la sută naturale. Termenul de valabilitate este de 21 de zile, după ce îl scoatem din beci, respectiv nu e un cașcaval „de serie”. Ținem la calitate și la gustul autentic, iar asta nu poate să nu placă”.
„La 20 de ani am înființat o firmă de construcții și amenajări interioare”
Rețetele sunt dintr-un catalog găsit la o expoziție din Franța. „Am urmat cursuri la diferite fabrici de cașcaval din țara mea de baștină, apoi le-am adus în satul Horodiște, căci văd un potențial înalt în acest domeniu. Dar nu sunt bucătar. De fapt, nu am nicio profesie, căci nu am studii superioare și, apropo, regret asta. Poate mi-ar fi fost mai ușor în viață, acum îmi imaginez eu. Mi-am încheiat studiile la vârsta de 16 ani, când am început să lucrez în construcții și renovări. Eram zugrav și mi-am folosit cunoștințele acumulate ca să deschid o afacere în domeniu. La 20 de ani am înființat o firmă de construcții și amenajări interioare, care a funcționat bine mersi, timp de 15 ani. În plus, eram pasionat de gătit, îmi plăcea să adun prietenii, familia și să gătesc pentru toată lumea. Părinții mei aveau un restaurant de familie, iar eu, deși eram încă un copil, o ajutam pe mama în bucătărie. Când m-am căsătorit cu Tatiana, în anul 2000, ea m-a convins să îmi urmez pasiunea și să deschid un restaurant, ceea ce am și făcut. Am cumpărat un restaurant în orașul Lyon, în stare de faliment, care a devenit unul de succes după doar un an. Bucătăria era tradițională franceză, iar în weekend aveam specialități și muzică est-europene”.
„Moldova este casa mea, de Franța mă leagă doar familia”
„Moldova este casa mea, de Franța mă leagă doar familia. Am un fiu și o fiică, din prima căsătorie, acolo. Tot în Franța sunt nepoții mei. În rest…nimic. Eu revenisem, la un moment dat, cu traiul în Franța și nu am mai putut sta acolo. Mă simțeam strain, căci sunt un om al tradițiilor, iar acolo ele s-au pierdut demult. În satul Horodiște, tradițiile au rămas puternice și le-am adoptat, îmi plac la nebunie. Spre exemplu de Paște, merg și eu la biserică să sfințesc pasca și ouăle”.
