Toate terminalele vamale vor activa fără întreruperi și cu program extins în perioada sărbătorilor pascale și a minivacanțelor

m-156

Toate posturile vamale interne vor activa fără întreruperi pe tot parcursul perioadei sărbătorilor pascale și a minivacanțelor de 1 și 9 mai. Acestea își vor extinde programul de activitate cu încă două sau trei ore, în funcție de numărul de tranzacții.

Serviciul Vamal are dispuse o serie de măsuri de fluidizare a traficului transfrontalier. Este vorba despre suplinirea numărului de personal și a echipamentelor de verificare, utilizarea tuturor pistelor de control, inclusiv a celor destinate Corpului Diplomatic sau de pe sensul opus de traversare,  precum și implicarea șefilor  posturilor vamale și a adjuncților acestora în efectuarea controlului vamal.

Totodată, aceste măsuri au fost agreate atât cu Poliția de Frontieră, cât și cu instituțiile partenere din România și Ucraina, astfel încât formalitățile de control să decurgă mai rapid pe ambele părți ale frontierei.

În același timp, va fi intensificată și activitatea Echipelor Mobile, care asigură cea de-a doua linia de control pe întreg teritoriul țării, astfel încât să nu fie admise fraude care ar putea prejudicia bugetul de stat.

Mai multe informații privind orarul de activitate a terminalelor vamale în perioada menționată pot fi aflate prin intermediul Centrului Unic de Apel al Serviciului Vamal, la numărul de telefon +373 22 574-111. Tot la acest număr, cetățenii pot solicita informații privind regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau pot reclama eventuale abuzuri admise de către angajații instituției.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente