Iarmaroace de Paști la Chișinău. Unde veți putea procura pască, cozonac și dulciuri

1

În capitală vor fi organizate iarmaroace de Paști. Acestea își vor începe activitatea pe 24 aprilie curent și se vor încheia pe 27 aprilie, transmite MOLDPRES.

La iarmaroace vor fi comercializate produse alimentare specifice sărbătorilor de Paști, cum ar fi pască, cozonac, dulciuri, dar și alte produse alimentare.

„Solicit pretorilor, fiți foarte atenți ce fel de autorizații semnați, pentru ce perioadă de activitate și ce activități autorizați. Nu vreau să mai văd ștrampi și ruj alături de cozonaci, pască și alte produse alimentare comercializate tradițional la iarmaroacele de sărbători. În acest an vor fi comercializate doar produse alimentare, doar în perimetrul stabilit și în perioada de activitate stabilită, care nu trebuie să fie mai mare decât perioada sărbătorilor de Paști”, a declarat astăzi primarul general interimar al capitalei, Ruslan Codreanu.

Potrivit Primăriei capitalei, în acest an târgul de profil va fi amenajat în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din centrul capitalei. Totodată, târguri similare vor fi organizate și în sectoarele municipiului Chișinău, în locurile stabilite de Preturi.

De asemenea, în zilele de 5 și 6 mai 2019 va fi organizată deservirea populației cu produse cu specific pascal, în vecinătatea Cimitirului Central din strada Armenească și Cimitirului „Sf. Lazăr”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente