(video) Alfabetul Media pentru Tineri. Știrile pe care trebuie să le evităm și la ce trebuie să fim atenți

z

Astăzi oricine poate scrie „știri” mai mult sau mai puțin adevărate, cu sau fără interes. În această ediție vorbim despre știrile pe care trebuie să le evităm și la ce trebuie să fim atenți:

# Știri false – acestea conțin informații și date inventate;

# Știri care induc în eroare – pornesc de la date factuale ce sunt scoase din context sau îmbrăcate senzaționalist;

# Știri partizane – interpretări ale unor date reale, care sunt manipulate în favoarea celui interesat;

# Știri de clickbait – au titluri șocante sau senzaționaliste ce îndeamnă cititorul să le acceseze, dar care nu susțin cu informații promisiunile din titlu

Astfel, trebuie să fiți atenți la:

În cazul în care știrile au titluri șocante, verificați dacă acestea sunt susținute în text cu date; Dacă știrile sunt formulate evaziv și nu par a fi o documentare a autorului, verificați și alte surse la același subiect.

Dacă sursele citate par a fi ireale, precum și fotografiile și video-urile care le însoțesc, sau site-urile la care fac trimitere, verificați caseta redacțională. În cazul în care nu găsiți adrese și date de contact, această sursă de informare trebuie să vă dea de bănuit.

Puneți la îndoială orice informație și nu uitați, informați-vă din cel puțin trei surse diferite!

Precizăm că emisiunea apare periodic, în limba română și rusă, astfel încât să fie accesibilă publicului. Fiecare ediție a emisiunii „Alfabetul Media pentru TINEri” va avea un minut, timp în care va fi comasată informația utilă pentru fiecare subiect în parte.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente