Analiza comportamentului electoral arată că rareori se aplică modelul de vot bazat pe opțiunea rațională a oamenilor, se spune într-un nou episod „E normal așa?”.
Echipa „E normal așa” a decis să întrebe oamenii de ce votează politicieni despre care presa scrie că sunt corupți. Am încercat să înțelegem conceptul: Fură, dar ne dă și nouă!
*orice asociere cu personajele reale din politica moldovenească este determinată de percepția oamenilor intervievați și este o pură coincidență.
Evaluarea rațională a ceea ce promite candidatul față de ceea ce vrea alegătorul se dovedește a fi un proces greu – trebuie să ai formată o viziune despre ce vrei tu să facă guvernul în diverse domenii, trebuie să cunoști candidații și ce vor ei să facă în aceleași domenii. Acest lucru presupune studiu și timp.
Persoanele când aleg empatizează cu liderul, dacă sunt rebeli, o să aleagă un lider rebel, dacă sunt calculați, raționali, cel mai probabil o să fie empatici cu un lider care are aceleași caracteristici, spune psihologa, Ana Niculaes.
Mai departe vedeți o serie de răspunsuri oferite de Ana, la unele din cele mai frecvente întrebări.
ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI
#1. EMOȚIA PREVALEAZĂ ASUPRA ANALIZEI RAȚIONALE A POLITICILOR?
„Oamenii nu votează pentru ce doresc. Ei votează pentru cine sunt.” Kwame Anthony Appiah Washington Post
De cele mai multe ori, alegerea este făcută emoțional. Jonathan Haidt scrie pentru The Guardian că „din perspectiva psihologiei morale, politica la nivel național seamănă mai mult cu o religie, decât cu shoppingul.” Politica este mai degrabă despre o viziune morală care unifică un anumit grup de oameni, este despre patriotism, familie, ordine socială. Adică politica este despre valori, nu despre politici la nivel de guvern.
Mai mult decât atât, alegătorii tind să respingă promisiunile electorale care aduc daune pe termen scurt, dar sunt benefice pentru toți, adică preferă politici care par mai bune la început, însă reprezintă o continuare a cercului vicios și menținere a deciziilor politice proaste. Astfel, alegătorii votează pentru vorbe frumoase cu efecte dezastruoase. Alegătorii vor explicații simple, dar atrăgătoare. Foarte puțini își pun întrebări despre cum anume vor funcționa promisiunile atrăgătoare, căci asta presupune sfere mai complexe de analiză.
Votul populist a luat amploare în Europa în ultimii ani, mai ales în Europa de Sud și de Est. În general, populiștii se bazează pe dezgustul oamenilor față de elita politică existentă. Oamenii vor să ofere un vot de blam celor care reprezintă liberalismul economic și globalizarea, căci ei simt că acestea au adus lipsa locurilor de muncă, imigranți, haos și corupție. Oamenii vor siguranță, stabilitate și intensificarea naționalismului, deoarece cred că astfel se vor salva. Avem mai multe exemple în lume și în Moldova unde politicieni cu retorică agresivă, populistă, limbaj radical sunt susținuți masiv, nu doar de grupuri extreme, ci de majorități absolute de oameni. Neîncrederea în democrație a dus la încredere în opusul ei, în loc de căutarea unor soluții la provocările epocii moderne.
Așadar, alegătorii spun NU politicienilor existenți. Alegătorilor le este frică și caută să potolească frica prin opțiunea pentru un politician care pare că poate rezolva fricile lor în mod simplu și rapid. Alegătorii rareori analizează politici, alternative propuse, consecințele politicilor, ci pe bază de emoții și atașament. Iar atunci când dau peste o divergență între poziția lor și candidatul sprijinit, oamenii nu rezolvă deosebirea prin găsirea altui candidat, ci prin schimbarea propriei percepții despre candidatul deja ales.
#2. CUM PROPAGANDA ȘI DEZINFORMAREA AFECTEAZĂ VOTUL?
„Calomniați, calomniați, ceva tot va rămâne!” Pierre de Beaumarchais, Bărbierul din Sevilla
Mass-media a devenit cel mai mare ajutor al oligarhilor și hoților. Dacă controlezi media și prin televizoare arăți o imagine bună despre tine, creezi un dușman inexistent în realitate și ascunzi faptele despre tine însuți, poți menține la nesfârșit puterea. Oamenii se informează, în special în Moldova, de la televizor. Dacă controlezi media, spui doar ce trebuie să se audă și împiedici cetățenii să afle vreodată adevărul. Deținând monopol mediatic, pui eșecurile tale pe alții, creezi probleme pentru a le rezolva și a fi erou, distragi atenția de la probleme reale la amenințări adesea imaginare. „Când trăiești într-o astfel de oligarhie, mereu apare o criză sau alta care are prioritate asupra unor chestiuni plictisitoare precum sănătatea sau poluarea. Dacă națiunea se confruntă cu invazii externe sau acțiuni subversive diabolice, cine mai are timp să se îngrijoreze în legătură cu spitale suprapline sau râuri poluate? Prin fabricarea unii șir de crize continue, o oligarhie coruptă își poate prelungi conducerea la nesfârșit.” (Yuval Noah Harari)
#3. CE EFECTE ARE LIPSA DE INFORMARE?
„La colhoz pe dealul mare, cine fură – acela are!” „folclor” sovietic
Buget, politici guvernamentale, Curte de Apel, Curte Supremă de Justiție, Procuratură, hotărâre de guvern, inflație, amnistie fiscală, acte legislative, acoperire bugetară, reformă fiscală, indexare, cetățenie prin investiții – astfel de concepte complexe sunt rareori analizate de alegători. În schimb, vorbe precum „Pensii mai mari pentru toți!” sau „Pâine gratis!” sunt extrem de clare și ușor de recepționat. Puțini se întreabă cum se poate asigura asta, ce înseamnă pentru economie, este sau nu fezabil, este sau nu benefic pe termen lung etc.
Mai ales pentru alegătorul moldovean, trecut prin URSS, conceptul de bun public înseamnă bun al nimănui. După ce a fost lichidat dreptul la proprietate privată și totul a devenit al tuturor, oamenii au început să-și ia partea lor din bunul comun și să simtă această practică ca fiind justificată sub aspect moral. Adică ei nu simțeau că fură ci că iau ceva ce le aparținea de drept, din moment ce bunurile lor au devenit publice.
Alegătorii din Moldova, mai ales cu experiența traiului în fosta Uniune Sovietică, rareori percep bugetul public ca pe acumulare din veniturile oamenilor, adică inclusiv ale lor. Ei nu simt că furtul din buget este egal cu furtul din buzunarul lor. Bugetul e departe și complicat. Buzunarul e aproape și palpabil. Iar mintea umană nu calculează banii pe care nu-i are (ei sunt în buget și din ei se plătesc pensii și se fac drumuri, dar ei nu sunt în buzunar), ci percepe banii pe care îi are în buzunar (îi simte, îi are, îi atinge). Așadar, pachetul de hrișcă este mult mai real și mai aproape decât milionul din bugetul public.
Politicienii despre care presa de investigație scrie că ar fi corupți nu sunt mereu percepuți de alegători în acest mod, deoarece ei nu au furat din buzunarul meu. Ei au furat dintr-un bun colectiv care nu e palpabil și care demult, din cauza corupției, nu mai este simțit de oameni ca fiind folosit în beneficiul lor. Dacă acești politicieni îmi pun mie personal în buzunar, atunci percepția mea despre el îi transformă din hoți în haiduci, pentru că doar așa eu îmi pot justifica opțiunea electorală și nu încep să mă simt disonant și prost.
Mai multe detalii pe pagina de Facebook: E normal așa?
*Proiectul este realizat de FORTIUS, cu sprijinul Fundației European Endowment for Democracy.
Echipa de creație: Ion Ștefanschi, Marcela Nistor, Vera Surățel.
