Susţinem educaţia financiară. Susţinem educaţia antreprenorială. Susţinem zeci de proiecte de responsabilitate socială care contribuie la conştientizarea valorii banilor şi la dezvoltarea deprinderilor de gestionare judicioasă şi eficientă a acestora.  

În Săptămâna Internaţională a Educaţiei Financiare, Moldova Agroindbank mulţumeşte tuturor partenerilor sociali şi participanţilor pentru proiectele pe care reuşim să le implementăm împreună – Academia Bancară în cadrul Centrului pentru tineri „MAIB Studio Avanti”, Burse pentru Viitorul Tău, Burse de Merit, Olimpiada la Economie, Târgurile companiilor şi minifirmelor şcolare, conferinţe economice etc.

„Cultura financiară este baza oricărei inițiative antreprenoriale de succes, iar acestea două sunt verigi esenţiale pentru dezvoltarea temeinică a economiei ţării noastre. De aceea, chiar de la fondarea sa, Moldova Agroindbank a pus accentul pe dezvoltarea culturii financiare. Astăzi, ne mândrim cu parteneriatele pentru educaţie financiară pe care le dezvoltăm cu un şir de instituţii private şi publice dedicate acestui domeniu, dar şi cu propriul proiect – Centrul pentru tineri „MAIB Studio Avanti”. Aici, tinerii au posibilitatea să-şi extindă cunoştinţele în domeniul financiar-bancar într-un mediu foarte prietenos, în discuţii libere cu cei mai buni specialişti ai băncii, absolut gratuit.

Susţinem, pentru că ne pasă! Pentru că dorim să contribuim la crearea unui viitor mai bun acasă, iar în acest sens avem nevoie de generaţii motivate să se implice pentru atingerea acestui scop”, a declarat Serghei Cebotari, Preşedintele Comitetului de Conducere al MAIB.

În contextul Săptămânii Internaţionale a Educaţiei Financiare Moldova Agroindbank organizează un şir de întrevederi cu elevi şi liceeni din ţară, discuţii interactive în cadrul Centrului pentru tineri MAIB Studio Avanti”. Subiectul discuţiilor vizează banii, valoarea lor, gestionarea eficientă a mijloacelor financiare într-o lume a schimbării. Eşti tânăr şi vrei să participi la evenimentele MAIB de educaţie financiară? Lasă-ne un mesaj pe Facebook şi fii parte a comunităţii Centrului pentru tineri „MAIB Studio Avanti”.

Puterea stă în educaţia financiară! Moldova Agroindbank