Sergiu Sîrbu: Am simțit doar o lovitură foarte puternică. Numai nu palmă a fost

t54347-1058×529

Deputatul PDM, Sergiu Sîrbu a venit cu prima reacție după incidentul de ieri de la o cafenea din Chișinău unde acesta ar fi fost agresat de către activistul Pavel Grigorciuc. Sîrbu spune că se simte mai bine, și că a simțit doar o lovitură foarte puternică, fără să înțeleagă dacă a fost lovit cu pumnul sau cu un obiect.

Din mesajul lui Sergiu Sîrbu:

„Regret foarte tare că a existat acest incident neplăcut pe care, evident, nu mi l-am dorit și nu-l doresc nimănui. Toți cei care mă cunosc știu că sunt un om pașnic, care evită conflictele și, cu atât mai mult, orice fel de situație agresivă. Cel mai mult regret însă că la acest incident a fost nevoită să asiste soția mea, care s-a speriat foarte tare”.

„După ședința Parlamentului, m-am înțeles cu soția să ne întâlnim la un local din parcul Ștefan cel Mare.  Lângă intrare m-am intersectat întâmplător cu avocatul Rudenco și susținătorul Blocului Acum, Pavel Grigorciuc, care era vădit agitat după ce a participat la protestul Blocului ACUM din fața Parlamentului și imediat ce m-a văzut a început a striga și a mă insulta. Foarte calm i-am propus să intrăm în cafenea și să discutăm civilizat, lucru care poate fi confirmat de martori. Nu am apucat să deschid bine ușa localului când am fost tras agresiv de Grigorciuc înapoi afară și imediat lovit cu putere în partea dreaptă a capului. Am simțit doar o lovitură foarte puternică, fără să înțeleg dacă m-a lovit cu pumnul sau cu un obiect. Numai nu palmă a fost”.

Activistul Pavel Grigoriuc a spus însă ieri într-o postare că a fost insultat de Sergiu Sîrbu, pentru care, acesta, ar fi fost nevoit să îi dea o palmă. În prezent Grigorciuc este reținut pentru 72 de ore, iar pe cauza lui a fost pornit un dosar penal.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente