Bucureștiul va găzdui ceremonia de tragere la sorți pentru Euro 2020

tragerea-la-sorti-pentru-euro-2020-va-avea-loc-la-bucuresti

Anunțul a fost făcut de Christian Karambeu, ambasadorul trofeului EURO 2020. Fotbalistul de asemenea a devenit campion mondial cu Franța în 1998. Evenimentul este programat pentru 30 noiembrie 2019.

„Este un mare privilegiu pentru mine să revin la Bucureşti şi să întâlnesc oameni pe care i-am văzut deja pe terenul de fotbal sau la Jocurile Olimpice – mă refer aici la Gabriela Szabo – şi să fiu pe un stadion atât de frumos. România merită să facă parte din echipa de organizare a Euro 2020”, a spus inițial Christian Karambeu, fotbalist retras din activitate la capătul sezonului 2005 – 2006, după un an ultim an de zile petrecut la Bastia, scrie fanatik.ro. 

Patru partide de la EURO 2020 se joacă la București

De remarcat că Bucureştiul va fi gazda a patru meciuri la EURO 2020. Trei dintre ele se vor desfășura în faza grupelor, în timp ce unul va avea loc în optimile de finală. Sunt câteva probleme legate de stadioanele promise către forul internațional. Deocamdată, cea mai înaintată este arena din Ghencea. Este singura care a fost demolată în totalitate și la care au demarat deja lucrările de construcție.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente