În următorul Parlament se vor regăsi 4 partide, dar totodată, în premieră, am putea avea cel puțin un deputat care intră în legislativ fiind neafiliat politic. Grosul voturilor este împărțit între PSRM și PDM, urmat de blocul ACUM.
Astfel, în circumscripția națională, PSRM a luat 18 mandate, ACUM a luat 14 mandate, PDM a luat 13 mandate iar Șor 7 mandate.
Alegerile din Circumscripții încă durează, însă în mare parte, putem trage linie la aproape toate circumscripțiile. Calculând, avem așa un bilanț.
PDM a învins în 18 circumscripții
PSRM a învins în 16 circumscripții
ACUM a învins în 11 circumscripții
Partidul Șor a învins în două circumscripții
Iar în alte trei au învins indpendenți.
Componența finală va fi astfel:
PSRM – 34 mandate
PDM – 31 mandate
ACUM – 25 mandate
Șor – 7 mandate
Independenți – 3 mandate
Totodată, în circumscripția 51 încă se numără voturile, iar astfel, în prima parte a zilei ar urma să aflăm și cine va fi cel de al 101-lea deputat. Deocamdată, după procesarea a două procese verbal, în frunte ies Dumitru ALaiba de la Blocul ACUM și Valeriu Ghilețchi, candidat independent.
Și totuși și aceste cifre ar putea suferi modificări, din cauza că în anumite circumscripții din țară încă se numără voturile. Este cazul circumscripției 4, unde la moment conduce democratul Iurie Urzică, dar este urmat la o distanță tare apropiată de el de socialistul Vladimir Mizdrenco (300 de voturi).
În alte circumscripții rezultatele sunt tare apropiate, așa că cel mai probabil vor urma renumărări și litigii în acest caz.